General Stuff => Auto-Moto => Topic started by: AlexU on 01 September 2019, 20:52

Title: Merita o masina electrica?
Post by: AlexU on 01 September 2019, 20:52
Al vostru posesor de Corsa D, un Fiesta 6 și ocazional de un Skoda Rapid, se gândește și la un e-Corsa.
Calculul din topor ar fi următorul:
Atunci când o să apară Corsa electric va avea un preț de 30000. Scad rabla plus ~10000 pentru o mașină full electrică, încă 1350 pentru rabla clasică (probabil duc Fiesta la bunicii soției și vom casa în schimb o Lada de stă degeaba într-un garaj).

Bun, reușim să aducem mașina nouă undeva la 18650. Garanție 8 ani, reviziile cred că vor fi mai degrabă inspecții vizuale și mă aștept să fie ieftine.
Am o medie de 1376 km/lună în condițiile în care merg preponderent în oraș, mici ieșiri în weekend și un concediu pe an.
Ținând cont că bateria de 50kW ar oferi teoretic o autonomie de 330km, mi-ar ajunge pentru mai bine de 7 zile (am astfel de ture la muncă) aș putea să o încarc o dată pe săptămână la muncă, și pentru ieșiri aș putea folosi încărcătoare din Kaufland, Mega din apropierea casei. Mă ajută și faptul că locuiesc la etajul 1 și am parcarea lângă geam, o pot încarca și așa.

În condițiile ideale descrise mai sus, dacă aș înlocui prețul carburantului raportat la consum și distanța parcursă lunar, pentru o perioadă de exploatare de 8 ani, mașina m-ar costa 100 euro pe lună.

Investiția e mare la început, însă economia raportată la o perioadă mai mare de timp, este mare.

Încă aștept ca cei din showroom-uri să aibă toate detaliile, să îi întreb și eu ce am pe suflet. Păreri?

Până acum mă întreb dacă garanția e din bară în bară, dacă bateria se degradează pe perioada garanției dacă înlocuiesc doar modulul de acumulatori afectați sau toți, cât costă reviziile și ce implică.

Sent from my POCOPHONE F1 using Tapatalk

Title: Merita o masina electrica?
Post by: Ciocanul on 02 September 2019, 08:45
Eu ... as mai astepta pt autonomii mai mari.
1) La priza de la bloc cu cablul afara se incarca lent. E ok cand ai statia ta ca merge repede. Trece un betiv si trage de cablu, copii, vecini binevoitori, etc. Poate iti prajesti priza ca e consumator mare, ar trebui faza separata.
2) Iarna cand bagi incalzire si vara cand dai blana clima iti suge din baterie de gurile rele zic ca ajungi cu autonomia la jumate !
3) Dai o poala de bani pe o masina cu care nu prea te poti risca sa iesi din oras decat foarte calculat aproape si cu opriri. Vrei sa dai un tur de Moldova... nu poti. Vrei sa mergi pana la Viena... nu poti.
Fa un calcul relativ la ceva similar ca dimensiuni pe benzina. Consuma putin, 5 ani cam ai garantie, mergi unde vrei si vara si iarna, fa diferenta de pret/consumabile/etc. Te tine si un 8 ani cu mici reparatii daca ai grija de ea fara pb.
---
Eu zic ca masinile electrice mai au cam un 10 ani pana sa ajunga la maturitate tehnologia, cam cum a fost si cu telefoanele(nu iti mai vine sa le schimbi atat). In timpul asta inca mai merge o benzinara. Probabil dupa aceea vom cam trece toti pe electrice.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: KodiaK on 02 September 2019, 09:02
Inca nu merita electricele, mai ales la noi. Nu prea avem infrastructura pt ele. Statiile de incarcare sunt putine, iar daca stai la bloc nu prea merge cu cablul pe geam.
De 20000 euro iti iei o masina net superioara din toate punctele de vedere (siguranta, comfort, putere). Probabil ca in urmatorii 5-10 ani or sa ajunga si masinile electrice sa fie un adevarat competitor pt cele termice.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: AlexU on 05 September 2019, 02:04
Daca reusesc sa o iau, o voi folosi preponderent in oras. Daca am nevoie pentru drumuri lungi, concedii, mai am masina pe care o folosesc in prezent si pot lua si Skoda-ul daca este cazul.
Incarcarea la bloc este ultima solutie, am mentionat-o doar in caz de maxima urgenta si doar daca raman fara alte modalitati.

Si desi nu ma pot baza pe faptul ca peste ani si ani voi fi in acelasi loc de munca, in prezent am loc de parcare in subteran si am unde sa o incarc.

Sunt de parere ca nu am de ce sa ma uit la altceva decat electric, am deja ce sa conduc si daca imi iau ceva (mai) nou, va consuma mai mult ca masinile curente si voi ajunge intr-un final sa pierd bani.

Poate ma agat de un vis, poate suna prea "clickbait", insa repet intrebarea: Pentru 100 euro / luna, v-ati lua o masina electrica? Ce alta alternativa pe benzina / diesel / hybrid exista cu un cost apropiat? Sunt realist ca nu va putea fi incarcata doar gratuit si ca e posibil si ca un cost mai ridicat al electricitatii sa dea peste cap calculul, dar hei, suna al naibii de bine.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: KodiaK on 05 September 2019, 10:05
Poate ma agat de un vis, poate suna prea "clickbait", insa repet intrebarea: Pentru 100 euro / luna, v-ati lua o masina electrica? Ce alta alternativa pe benzina / diesel / hybrid exista cu un cost apropiat? Sunt realist ca nu va putea fi incarcata doar gratuit si ca e posibil si ca un cost mai ridicat al electricitatii sa dea peste cap calculul, dar hei, suna al naibii de bine.
Nu, nu mi-as lua electrica. Nush exact cum ai calculat aia 100 euro/luna, dar cred ca ai omis un lucru. Din cauza ca iti iei masina electrica, esti nevoit sa ai 2 masini (una de oras si una de iesit afara din oras) deci automat costuri mult mai mari de intretinere a 2 masini in loc de una.
Si cum ziceam si mai sus, platesti un premium f mare pt ca e electrica. Poate daca vorbim de fix acelasi model, cu acelasi dotari/performanta la acelasi pret, o electrica ar fi mai atractiva.
Cred ca ce te atrage pe tine cel mai tare este economia pe care o faci la benzina. In conditiile in care faci 45Km pe zi incepe sa para un pic mai atractiva o electirca, dar ai grija ca economia pe care o faci la benzina sa nu o dai pe costul mai mare de achizitie.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: Ciocanul on 05 September 2019, 12:06
Dar cum ai facut calculul ? 8 ani X 12 luni X 100 euro iese ... 9600 de euro. Nu inteleg la ce te-ai referit cu 100 de euro/luna masina ? Pana la 18k mai este ceva. :)
1376 de km/luna sunt cam 400 de lei la un consum de 5-6%.
E cam ~0.3 lei/km benzina. 1376 X 0.3 = 412 de lei.
--
Ai avantaje: e bine echipata, e automata, ecran mare vad, chestii destul pe ea. Dar si 18k de euro e o poala de bani pt o masina doar de oras.
Vezi si Nissan Leaf, gurile din targ zic ca ar fi cea mai ok electrica calitate/pret. Corsa asta acum apare. Sa nu aiba pb. E mica sansa sa aiba pb dar fiind prima generatie nu m-as mira.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: KodiaK on 05 September 2019, 17:34
Eu zic ca mai realist e un consum de 10% in oras. 5-6% abia ai p-afara.
Mie 45km pe zi mi se par cam multi in oras. Poate daca stai in Popesti si lucrezi in Pipera :(
Title: Merita o masina electrica?
Post by: AlexU on 05 September 2019, 21:41
Calculul ăsta a fost:
30000e prețul pe factură - 10000e bonus rabla pentru full electric, - 1350e rabla.

18650 euro pe o mașină cu 8 ani garanție. Considerând că nu ar apărea costuri de reparație pe perioada garanției, am împărțit costul de achiziție la 8 ani.

Avem astfel un cost anual de 2331 euro, 194 euro pe lună.

Fiind electrică, în loc să bag benzină / motorină, îmi permit să amortizez mai rapid costul mașinii.
Pe una dintre mașini am consum mediu de 6.8l/100km pe ultimii 6-7000 km, 1376km parcurs mediu lunar, consum combustibil în valoare de peste 515 lei/lună.

194 euro mașina - cât plătesc în medie pe motorină, ies la sub 100 euro pe lună cost mediu pe parcursul celor 8 ani.



Sent from my POCOPHONE F1 using Tapatalk

Title: Merita o masina electrica?
Post by: taribo on 08 September 2019, 15:51
Daca singurul criteriul e costul poti sa iei o masina noua cu GPL. Poti spre exemplu in bucuresti, cu 36L de GPL sa faci aprox 400km ceea ce este extraordinar raportat la costuri.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: Ciocanul on 08 September 2019, 17:39
Opel Corsa cred ca e si cu GPL noua direct, nu stiu cat costa. :)
Mai exista si alte avantaje la electrice, bine ... mai putin la noi. :) De ex in Timisoara nu platesti parcare daca ai electrica in zonele cu plata, deocamdata. Cred ca si in alte orase e faza asta. Si la impozit ai reducere dar e mic impozitul pe masini la noi.
Daca te organizezi foarte bine si e vara, poti merge si cu ea la aventura prin Europa. Trebuie sa te organizezi bine cu drumul si opririle si e ok, gasesti statii de incarcare pe drum.
E automata si asta e mare lucru, se raceste si se incalzeste foarte repede. Dar iarna se si duce bateria mai repede.
In statele nordice se cumpara in draci masini electrice. Din ce am inteles la ei sunt taxe obscene la masinile non electrice si e foarte incurajata treaba.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: AlexU on 08 September 2019, 19:47
Ok, hai sa zicem ca nu iau Corsa pe GPL sau orice alt ceva. Ne uitam la Logan pe GPL.
A fost oferta in vara cu 5 ani fara griji, si la Dacia, si la Renault. Un Logan de baza costa 7000 euro cu revizii incluse in 5 ani.

Avem 7000 masina / 5 ani teoretic fara alte interventii. Reviziile se platesc in fiecare an, fiindca "revizii incluse" inseamna ca ofera un discount si ajunge masina la acel pret. Iar banii economisiti pot fi ulterior folositi la verificarile anuale.

1400 euro / an, 116 euro pe luna. Aici mai adaug costul reviziilor si combustibilul. Ok, fie ea si cu GPL, pretul masinii ar fi mai mare de 7000 euro, iar combustitbilul sa il calculez, in medie, la echivalentul a 5 l de benzina/motorina. ~380 lei (80 euro).
Prin absurd, nu se intampla nimic cu masina timp de aceiasi 8 ani calculati mai sus. Pretul masinii timp de 5 ani (7000), combustibil timp de 8 ani (7680 eur) / 96 luni: 152 euro. La care se adauga revizii, posibil sa pice si alte componente in afara garantiei.
Minim 196 euro pe luna (masina+combustibil), timp de 5 ani. Um, prefer Corsa?
Pe masura ce citesc mai mult, fac mai multe calcule, cu atat ma tenteaza mai mult treaba cu electrica.

Title: Merita o masina electrica?
Post by: Ciocanul on 08 September 2019, 21:36
Adevarul e si ca mergi mult 45km/zi, faci ceva naveta. Am fost o data cu un taximetrist CAB, poate sunt si in Bucuresti: sunt pe masini electrice si specializati in curse de aeroport dar nu numai. Era un ZOE, destul de mic si urat. E singura data cand am fost intr-o electrica si l-am mai intrebat una alta. Imi zicea ca el era foarte multumit ca statea mai la sat si ca desi multi cred ca masina electrica e de oameni bogati de fapt e de oameni saraci si economi :) ca salvezi bani cu ea cand mergi mult.
--
Eu zic ... go for it. Sa vezi si Leaf-ul nou electric, poate e mai ok in mai multe privinte.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: AlexU on 09 September 2019, 00:54
Îl urmăresc constant pe Bjorn Nyland, comparase Leaf cu e-Golf și chiar dacă Golf-ul nu avea aceeași tehnologie, avea baterie și implicit și autonomie mai mică, l-a bătut cu ușurință.

https://youtu.be/WecVkJ2Nf6o

Mașina electrică născută dintr-o mașină pe combustibil fosil a reușit să fie mai bună ca una concepută de la 0 pentru asta. De ce? Fiindcă Leaf având o baterie mai mare, era mai grea și se încarcă mai lent.
In plus, Leaf ul de multe ori a dat erori de încărcare. Și în testele lui, și din ce am găsit pe internet. La mai bine de sub -10 grade Leaf-ul nu încarca la capacitate maximă fiindcă se încălzeau acumulatorii.

D-asta nu văd un dezavantaj în a avea o mașină electrică construită pe aceeași platformă cu una normală. Fiindcă ai aceleași elemente de caroserie, aceleași ansamble de componente mecanice (frână, suspensii).
La fel, d-asta mie îmi sună foarte bine o autonomie de 330km și încărcare rapidă de 30 minute până la 80%. La un drum de peste 300-400km oricum făceai o pauză după ce ai condus câteva ore. O pauză de toaletă / țigară / cafea și plimbat câteva minute prin magazin și hop ajungi să ai iar "plinul" făcut.

Sent from my POCOPHONE F1 using Tapatalk
Title: Merita o masina electrica?
Post by: jump3r on 09 September 2019, 13:43
Aceleasi calcule le-am facut si eu, acum cateva luni, intr-un final m-am decis la o benzinara noua, hibrida, sau cel putin asa e catalogata(are baterie f mica). Cum Tesla nici nu se punea problema, din motive de cost de achizitie, livrare etc., Leaf-ul mi-a facut cel mai mult cu ochiul. Insa, dupa tot felul de review-uri youtube etc. am concluzionat ca, momentan, in Romania, e prea multa bataie de cap. In zona unde locuiesc eu, cea mai apropiata statie 'gratis' este la vreo 20 de minute, mai sunt ceva hoteluri in apropiere care au asa ceva dar ma indoiesc ca ma duc eu si am acces cand am chef (mea culpa daca gresesc, n-am fost personal sa intreb daca pot intra oricand). Acum sa zicem ca ma duc la Kaufland sa incarc, daca adaug 20 25 de min drum inapoi, asa ca 'miscare' :)) saptamanala, plus alte 20 25 s-o recuperez, deja vorbim de mult timp pierdut, zici ca am un hobby nou, nu o masina. Din nou, la drum lung, zici ca te opresti pe drum si incarci, si ce faci daca statiile sunt ocupate, stai si bei cafele 2h pana se elibereaza? Apoi, se pune problema unui accident usor, ce faci, stai luni de zile pana se repara si te plimbi cu Uber-ul? (am vazut ca la Tesla trebuie s-o trimiti in Austria, nu vad de ce ar fi mult diferit si la celelate marci, exceptand probabil transportul). De autonomie nu mai zic, ajunge Leaf-ul la mare, dintr-o incarcare, dar mergi cu 90, tu in masina, fara bagaje, precizez ca te duce pana in Constanta, nu garanteaza ca si pana la hotel sau statiuni adiacente :)). In concluzie, dupa parerea mea, electrica este ca o decapotabila in 2 usi, ti-o iei ca distractie(cand deja mai ai 2 masini), doar la casa (unde iti bagi priza proprie), te misti cu ea doar prin Bucuresti (in cazul meu) plus zonele limitrofe si stai cu ochi-n patru sa nu faci accident (nu ca n-ai fi stat oricum la ce trafic este aici).  Nu neg ca pentru ride sharing, munca dus-intors este o alternativa ok, dar pentru mai mult, nu.

Daca iti permiti Tesla (doar pentru autonomia de km) atunci da, go for it. In rest, mie personal, mi se pare electrica un 'moft' si mai mult o durere de cap, ca logistica, pregatiri etc, momentan, sper in viitorul apropiat asta sa se schimbe.

Pentru 100 euro / luna, v-ati lua o masina electrica?
- eu unul cred ca m-as indrepta catre o hibrida, gen Prius (sau m-as gandi cum sa fac mai multi bani ca sa nu-mi mai pese de pretul combustibilului care il ard zilnic, pana mai evolueaza electricele)

ps. pt cei care vor spune ca : 'da ce-are domne daca mergi 90 pe autostrada?' luati in considerare ca aveti un copil cu voi, care din varii motive, e plictisit, urla, etc, sa vedeti atunci diferenta intre 120-130 si 90, la un drum de 200-250km :D
 
Title: Merita o masina electrica?
Post by: Ciocanul on 09 September 2019, 14:18
Deja cand iei o Tesla nu te mai uiti la combustibil. :) Cand dai 60-70k pe o Tesla 3, e clar ca alimentarea trece in planul paispe. Aia o iei sa dai in ea ca surdul in toba.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: widdowmaker on 22 October 2019, 23:53
A murit topicul? Acum am gasit si eu forumul asta, o reinviere a ComputerGames Forum si am gasit si topicul asta. Permite-mi sa te ajut, pana la urma asta e meseria mea, consiliere achizitii auto. Pe tine o sa te ajut gratis, asa, cadou de bun venit pe acest site.

Masinile electrice nu sunt inca la maturitate. Momentan e ok sa iti iei mai bine o masina hibrida, DACA si e un mare DACA, va fi singura ta masina. Din cate am citit, pentru iesiri in afara orasului vei folosi o alta masina. In acest caz, o electrica lansata in 2019 ar fi perfecta, si nu as merge pe e-Corsa sau pe noul 208 electric (practic aceeasi masina de la PSA, Opel fiind acum detinut de PSA). Pentru 30,000 de euro poti sa iti cumperi noul VW iD3. Ai aici o prezentare (https://youtu.be/qEnBRts3lmw) care are mult mai mult spatiu la interior, fast charging la 100kw si acelasi pret, cu autonomie mai mare. Dupa parerea mea, masina asta va fi game changer datorita pretului si primul rival cu adevarat pentru Tesla Model 3 in Europa.

In ceea ce priveste incarcarea, daca ai unde sa o incarci in acea parcare subterana de care spuneai, nu vei avea probleme cu autonomia. Multa lume se sperie de autonomie din cauza timpilor de incarcare lungi, ca daca te gandesti cati kilometri faci cu un 'plin' diferentele nu sunt uriase. Asadar, la 50 de km pe zi naveta, poti sa incarci masina aia o data pe saptamana, eventual in weekend. Daca ai acces la o statie de incarcare rapida (macar DC 50 kw) atunci in 2 ore e gata. E ca si cum te duci la mall, faci niste cumparaturi si vezi un film si masina e incarcata (multe mall-uri au deja prize de incarcare si Bucurestiul chiar sta bine la acest capitol. Descarca aplicatia Plugshare ca sa iti faci o idee cu privire la cate prize de incarcare sunt in Bucuresti).

Pe langa iD3 ai si noul Zoe, cu o baterie mai mare ca si optiune sau Leaf. Problema la Leaf e ca nu ai incarcare rapida si bancheta spate are sezutul foarte tare, iti spun din experienta. Sper sa te ajute sa iei o decizie informatiile prezentate aici. Cheers!
Title: Merita o masina electrica?
Post by: AlexU on 29 November 2019, 16:35
Cautand din greu prin site-urile de anunturi, am ajuns la concluzia ca nu imi permit o masina SH.
Am aplicat ceva filtre banale, 2016+ cu ceva dotari de bun simt, si buba e ca sub 10000 euro nu gasesc nimic acceptabil. Mai are rost sa adaug ca toate au 150000+km?

Pana si Astra J urmarit de mult (ma interesa nou), avea pret de pornire de 10860 de euro cu rabla prin 2015-2016, acum in configuratie similara ajunge la 13700 de euro. Primit oferta si pentru Astra K, 200km in bord la 14533 euro - rabla.

Tragand linie, tentant Corsa-ul electric.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: mache on 15 October 2020, 11:32
Review-ul ID3 de la carwow (https://www.youtube.com/watch?v=2hn31vLKgho) mi-a demonstrat ca VW n'a invatat prea multe din scandaluri si incearca tot marea cu sarea (a se citi: profit rapid fara pic de gandire)

@AlexU - depinde cati km faci; pentru anul 2020 eu as recomanda hibrida 
Title: Merita o masina electrica?
Post by: AlexU on 15 October 2020, 11:41
Mersi, ID3 având dimensiuni apropiate de Touran-ul socrului încă mi se pare perfect, dar vine cu un preț piperat.
Mai mult de Corsa electrică, nu mă pot apropia ca buget.

Gândind la rece, deși am aproape 14.000 km cu C-max-ul în mai puțin de 10 lunide în condițiile în care din februarie până în martie mai mult a stat, sunt conștient că în câțiva ani mașina electrică se plătea singură, însă nici nu puteam merge la fel de mult și calculul e valabil doar dacă în toată perioada reușeam să o alimentez de la stații de încărcare gratuite.

Ca hibride, un Corolla e din nou, peste buget. Mi-ar fi plăcut să văd și Mazda 3 hibrid. În prezent, mi-aș putea permite o hibridă clasă mică, dar nu de asta aș avea nevoie.

Văd lucrurile așa în cazul meu: electrică sau motor termic. Hibridul încă e scump, iar ținând cont de ce s-a întâmplat pe durata pandemiei, nu aș avea curajul să fac o astfel de investiție.

Sent from my POCOPHONE F1 using Tapatalk
Title: Merita o masina electrica?
Post by: Ciocanul on 15 October 2020, 21:51
1000 de km sunt cam 300 de lei in benzina. 14000 i-ai facut in oras ? Pe DN-urile noastre e ok cu electrica. Am mers ultima data pana la Herculane si medie de doar 60-70km, zici ca eram pe bulevard in oras. Cam asa e in multe zone. Ce vreau sa zic e ca la drum lung e naspa cu electrica daca o iei pe autostrada: daca ii dai talpa bateria se duce imediat.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: AlexU on 16 October 2020, 00:22
Preponderent extern, dar mediu tot iese pe la 7-8 l/100 km. Tentantă Dacia Spring ca a doua mașină, de folosit prin oraș.

Dar presimt că odată cu apariția ei, vor dispărea stațiile de încărcare gratuite sau vor fi tot timpul ocupate ținând cont de autonomia mică.

Sent from my POCOPHONE F1 using Tapatalk
Title: Merita o masina electrica?
Post by: mache on 16 October 2020, 00:52
Preponderent extern, dar mediu tot iese pe la 7-8 l/100 km. Tentantă Dacia Spring ca a doua mașină, de folosit prin oraș.

Dar presimt că odată cu apariția ei, vor dispărea stațiile de încărcare gratuite sau vor fi tot timpul ocupate ținând cont de autonomia mică.

Sent from my POCOPHONE F1 using Tapatalk
Dude, spring e o batjocură gravă... E destinată clar firmelor nu persoanelor fizice... 45 de cai în 2020 e o palmă oricui consideră că vrea mașină și nu trotineta

Sent from my Mi 9T using Tapatalk

Title: Merita o masina electrica?
Post by: AlexU on 16 October 2020, 01:02
Crezi că soția ar folosi mai mult de 45 CP să îl ducă pe cel mic la creșă, și mai apoi la muncă? Zic de oraș, unde alții ard bani și tu nu în timp ce se stă pe loc sau se merge la pas.

Sent from my POCOPHONE F1 using Tapatalk

Title: Merita o masina electrica?
Post by: mache on 16 October 2020, 01:14
Crezi că soția ar folosi mai mult de 45 CP să îl ducă pe cel mic la creșă, și mai apoi la muncă? Zic de oraș, unde alții ard bani și tu nu în timp ce se stă pe loc sau se merge la pas.

Sent from my POCOPHONE F1 using Tapatalk
Și de ce crezi că o Toyota Yaris hybrid cu putere dublă nu se comportă similar în oraș?

Sent from my Mi 9T using Tapatalk

Title: Merita o masina electrica?
Post by: AlexU on 16 October 2020, 01:50
Um, prețul? Umbla o ofertă prin birou de Yaris hibrid 20. 000+ euro, și e totuși o chichineață de mașină. Până la urmă colegul și-a luat un BMW seria 2 pachetul M sport, 22000 euro luată de la Cobălcescu.

Și măcar pleacă cu zâmbetul pe față din parcare. A mai avut Yaris, și prin Focșani parcă plătea cam 1400 lei pe o revizie de bază.

Pe scurt, practic mi-ai dat dreptate. Fie ea mașină de 44CP sau dublu, în oraș tot la aceeași coadă stă, tot până la 50 km/h merge.

Sent from my POCOPHONE F1 using Tapatalk
Title: Merita o masina electrica?
Post by: mache on 16 October 2020, 08:20
Um, prețul? Umbla o ofertă prin birou de Yaris hibrid 20. 000+ euro, și e totuși o chichineață de mașină. Până la urmă colegul și-a luat un BMW seria 2 pachetul M sport, 22000 euro luată de la Cobălcescu.

Yaris Terra (nici chiar cea mai cheala dar intr-adevar intrare de gama) - luata cu Rabla in decembrie 2018: 12500e
BMW seria 2 vrei sa zici ca e de fapt 2 Active Tourer (https://en.wikipedia.org/wiki/BMW_2_Series_Active_Tourer), nu? Seria 2 coupe (https://en.wikipedia.org/wiki/BMW_2_Series_(F22)) e mai scumpa

Quote
A mai avut Yaris, și prin Focșani parcă plătea cam 1400 lei pe o revizie de bază.
la Toyota Vest a fost nevasta si mai mult de 800 lei (revizie cu filtre schimbate si verificare de baterie & shit) nu tin minte sa fi dat

Quote
Pe scurt, practic mi-ai dat dreptate. Fie ea mașină de 44CP sau dublu, în oraș tot la aceeași coadă stă, tot până la 50 km/h merge
De fapt nu'ti dau dreptate, spun doar ca ai variante care pot face acelasi lucru in oras (consum foarte mic - aproape de electrica) dar care au si putere si autonomie suficienta (minim 500km faci cu cei 35 litri ai Yaris hybrid)
Title: Merita o masina electrica?
Post by: AlexU on 16 October 2020, 11:54
Nop, seria 2 Coupe, însă nu era nouă.

Sent from my POCOPHONE F1 using Tapatalk

Title: Merita o masina electrica?
Post by: masinacu4roti on 29 December 2020, 14:35
La masinile electrice se pot monta Reclama proasta ? Ar tine bateria? Ma gandesc ca sunt mai grele.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: DSC on 15 January 2021, 10:13
poate te ajuta cu ceva:
Cineva din prieteni, si-a luat un Zoe 3.
Frumusica masina, dar spartana la interior.
In spate, eu, la ai mei 2 metrii fara o doza de cola, nu pot sta drept. Aparent bateria este sub scaune.
 Destul de incapatoare la picioare. Scaunele fata sunt reglabile destul de limitat. Din nou, baterie sub scaune.
Ca si performante, destul de fasneata. Nu cat sa te lipeasca de scaun, cum vezi prin filmulete pe youtube la tesla, dar mai bine decat logan 1.2 1.4.
Limitata din fabrica, ca si viteza. Aparent, nu se poate scoate.

Problema cu autonomia si unde incarci e asa:
Cainii latra, ursul merge.
Practic, 90% din timp masina ta sta.
Mergi la un supermarket, ai priza de electrice/plug-in hybrid.
Mergi la mall, ai priza.
Stai la curte? Iti faci priza.
Stai la bloc si ai loc de parcare? Daca ai destul de multa rabdare, sa te bati cu morile de vant, poti merge prin tot procesul migalos de a solicita sa-ti instaleze priza pe locul de parcare inchiriat.
Prin tara, in special spre vest, gasesti destul de multicele pensiuni care s-au adaptat la nevoile vizitatorilor si si-au improvizat o priza.

Ca si diferente intre masini:
La majoritatea reprezentantelor VW, chiar daca au de ceva ani golful electric(din 2014), nu exista cine sa se ocupe de o problema, fiindca lipsesc cu desavarsire specializarea staff-ului.
Cica si la Mazda prin service, au o problema similara.
Dacia Spring promite multe, pe bani putini. De obicei nu prea iese, dar, sub conducerea Renault, cei de la Dacia au scos sandelul de 7000 euro(?!).

Majoritatea electricelor sub 22.000(cu voucher si balarii) sunt foarte spartane. Si plug-in-urile. Datorita subventiei.

Am auzit foarte multi oameni incantati de B-class-ul electric. Pana la urma, Elon a vandut "inima" electrica a Smart-ului EV catre Daimler.

Just my 2 cents, sper ca te ajuta.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: AlexU on 15 January 2021, 10:34
Danke, mai văzusem B Class electric și rămăsesem surprins că e destul de ieftină sh. Doar am văzut ceva anunțuri, nu le-am și pipăit.

Sent from my POCOPHONE F1 using Tapatalk

Title: Merita o masina electrica?
Post by: mache on 11 March 2021, 11:31
Dude, spring e o batjocură gravă... E destinată clar firmelor nu persoanelor fizice... 45 de cai în 2020 e o palmă oricui consideră că vrea mașină și nu trotineta
Ca sa ma citez: batjocura pe bani multi (https://economie.hotnews.ro/stiri-auto-24657531-dacia-anuntat-preturile-pentru-masina-electrica-spring.htm)... ajunge "sub 10.000€" doar cu ajutorul de la Rabla dar si la banii aia tot o batjocura de masina e
Title: Merita o masina electrica?
Post by: slicker on 17 March 2021, 12:24
Ha? say what? Ai idee ce inseamna 45 de cai pe o electrica de 900 de kg si cuplu de 140? lol. Nu am crezut ca o sa spun asta in viata mea, dar o sa cumpar Dacia asta, strict pt oras, bate la cur absolut orice e pe piata la ora actuala din punctul de vedere al raportului pret/performanta.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: mache on 17 March 2021, 12:56
Am idee: e mai puturoasa decat 1.0 aspirat pe benzina... Si vezi ca specs sunt gresite: sunt 970kg la 125Nm (https://www.carscoops.com/2021/03/dacia-spring-ev-is-the-perfect-sightseeing-car-because-its-dead-slow/)... la banii aia mai bine iei Sandero
Title: Merita o masina electrica?
Post by: KodiaK on 17 March 2021, 14:22
Ai idee ce inseamna 45 de cai pe o electrica de 900 de kg si cuplu de 140? lol.
Inseamna 50CP/Tona, adica ceva extrem de mediocru. O masina normala are cam 100CP/Tona.
De ex masina mea are 163CP si 1390Kg, deci ~117CP/Tona.
Iar pt o masina electrica este EXTREM de putoroasa. 0-100 in 19s, wtf?? Si Matiz-ul cred a este mai rapid :D
La 18.000 euro iti iei cam orice altceva nou, care este peste din toate punctele de vedere (excudem masinile electrice evident).
Da, ca si concept este misto, si este laudabil ca a scos si Dacia ceva electic, dar mai trebuie sa treaca 2-3 generatii pana la ceva comparabil cu benzina.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: slicker on 17 March 2021, 15:02
Nu e acelasi lucru. Nici gand. Am condus zoe de 80 de cai si 1.6 tone. pana la 60 km/h se simte si se misca precum o masina de 180 cai, lejer. In oras media de km/h e 30. Ai puterea aia instant, ai cutie automata fara trepte, ai o groaa de prostii pe Dacia asta care o fac absolut perfecta pentru oras. Nu mai vorbesc de faptul ca in 5 ani tu la ea schimbi doar placutele... Abia astept sa scap de benzina si de bullshit. Pentru afara, pentru vacanta clar nu ai ce cauta cu asa ceva, in primul rand pentru ca la o caroserie de 5-600 de kile te faci praf si la contactul cu o bicicleta.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: KodiaK on 17 March 2021, 16:19
Ce Zoe ai condus tu cu 80CP, ca nu exista asa ceva :)
Poate 80kW, care inseamna 108CP :)
Cu o masina normala pe benzina atingi 50-60km/h in vit a doua in 2-4s (fctie de CP). La electrica ai puterea liniara, daci daca atinge 100Km/h in 19s, atunci 50km/h putem deduce usor ca atinge in ~9s.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: slicker on 17 March 2021, 17:08
Nope era varianta din 2016 si tn minte destul de clar ca era ceva de 80-90 cai tops.  Cu care ajungeam la 60 km/ora sesizabil si vizibil mai rapid decat multe benzinare de langa mine.  Tu ai cuplu si putere maxima instant fata de orice motor pe ardere, de aici si "iuteala" si cat de misto se simtea la condus. Pe mine personal m-a convins ca electricele sunt cel mai bun lucru intr-un oras.  Acum fac o analogie destul simpla tinand cont ca Dacia cantareste cu 700 de kg mai putin, motorul ala o sa faca liniute la semafor. Poate ma insel, astept si eu ca tot omul test-drive, dar repet, optiunile, pretul, designul masinii pe mine unul m-a convins 100%
Title: Merita o masina electrica?
Post by: mache on 17 March 2021, 17:54
Acum fac o analogie destul simpla tinand cont ca Dacia cantareste cu 700 de kg mai putin, motorul ala o sa faca liniute la semafor. Poate ma insel, astept si eu ca tot omul test-drive, dar repet, optiunile, pretul, designul masinii pe mine unul m-a convins 100%
Faci niste comparatii greu de digerat. Raportul cuplu/greutate nu creste liniar iar greutatea acestei Dacii nu este suficient de mica incat sa faca eficient motorasul acela sugrumat.
Iar pretul este imens pentru ce ofera (chiar si cu Rabla) comparat cu o varianta pe benzina.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: KodiaK on 17 March 2021, 18:12
slicker, un Sandero are cu ~100Kg mai mult, si motorul cel mai slab e de 67CP. O masina mica de oras nu prea trece de 1200Kg, deci diferenta de greutate nu e asa de mare incat sa justifice puterea asa de mica.
La viteze mici cam orice masina pe benzina accelereaza f bine (mai ales daca ai si turbina). Eu zic sa faci mai intai un test drive cu ea, s-ar putea sa nu mai fi asa de incantat de aceleratie.
M-am uitat si eu la niste filmulete cu ea, si e destul de spartana. AC manual, comenzi geamuri pe consola centrala, plasticuri ieftine, mica si inghesuita. Pare un sandero mult mai chel. Cica are fast charge, pana la 75% parca, in 60 min :)) Pai in 60min, chemi un uber, ajungi la destinatie, si mai ramane timp si de o tigara :D
Title: Merita o masina electrica?
Post by: AlexU on 20 March 2021, 12:55
https://www.youtube.com/watch?v=B5VowWbbcOY
Title: Merita o masina electrica?
Post by: KodiaK on 20 March 2021, 16:57
 Da, accelereaza fix ca o masina de 180 CP ;D
Title: Merita o masina electrica?
Post by: Iubitel on 20 March 2021, 18:33
Ai idee ce inseamna 45 de cai pe o electrica de 900 de kg si cuplu de 140? lol.
Inseamna 50CP/Tona, adica ceva extrem de mediocru. O masina normala are cam 100CP/Tona.
De ex masina mea are 163CP si 1390Kg, deci ~117CP/Tona.
Iar pt o masina electrica este EXTREM de putoroasa. 0-100 in 19s, wtf?? Si Matiz-ul cred a este mai rapid :D
La 18.000 euro iti iei cam orice altceva nou, care este peste din toate punctele de vedere (excudem masinile electrice evident).
Da, ca si concept este misto, si este laudabil ca a scos si Dacia ceva electic, dar mai trebuie sa treaca 2-3 generatii pana la ceva comparabil cu benzina.
Matiz-ul.sigur e mai rapid. E o bataie de joc aceasta spring, chiar si strict pentru oras,

Sent from my SM-G988U1 using Tapatalk

Title: Merita o masina electrica?
Post by: slicker on 22 March 2021, 11:07
*stai in trafic intre semafoare 90% din timpul petrecut in oras. Avg speed in oras e 22 km/h. masina asta NU e pentru curse. nu numai ca imi asigura absolut tot ce vreau de la o masina de oras, dar ajunge si mai ieftina cu 1300 de euro decat am preconizat.
Am muscat glontul si am facut precomanda. Sper sa aduca un model de test drive cat mai repede.

Post Merge: 22 March 2021, 11:39
*stai in trafic intre semafoare 90% din timpul petrecut in oras. Avg speed in oras e 22 km/h. masina asta NU e pentru curse. nu numai ca imi asigura absolut tot ce vreau de la o masina de oras, dar ajunge si mai ieftina cu 1300 de euro decat am preconizat.
Am muscat glontul si am facut precomanda. Sper sa aduca un model de test drive cat mai repede.

LE Simt nevoia sa specific, acceleratia din fimul ala, pana pe la 50-60 o consider acceptabila. Ma asteptam (speram) pe la 4 secunde, dar merge si spre 6 :)))))

Post Merge: 22 March 2021, 11:45
Si inca un edit, rula in Eco mode, care parca inseamna 23 kw in loc de 33...test de viteza in eco mode, makes sense durp.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: AlexU on 22 March 2021, 14:50
Felicitari, da-i bataie cu comanda ferma fiindca vei economisi bani in timp ce ceilalti ii vor arde, la acelasi semafor.
Am vazut ceva cifre, ~1500-2000 de precomenzi in 4 ore. Pret 7700 euro cu toate bonusurile, cablu de incarcare 150 euro si 300 euro pentru incarcare rapida. Tare fain!

Legat de video-ul cu 0-100, trebuie tinut cont si de incarcarea bateriei. O masina electrica obtine un timp mai bun pe masura ce bateria este mai apropiata de 100%.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: slicker on 22 March 2021, 14:54
Multumesc, azi rezolv si avansul din cate am inteles. Sunt curios cum au voie sa aplice rabla+ si rabla pe aceeasi masina, am ramas masca vazand 7700 Euro. Nu le-a mers deloc site-ul pana pe la 5, ma simteam de parca vanam produse de Black Friday, 502 badgateway si butoane care nu duceau nicaieri.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: KodiaK on 22 March 2021, 15:10

Daca ai facut pre-comanda, ce mai conteaza daca aduc sau nu masina pt test-drive?
Acceleratia aia e cam la nivel de Sandero. De fapt toata masina e ca un soi de Sandero mai mic, mai inghesuit si mai spartan. La 18000 euro macar clima puteau sa bage, sau comenzi geamuri pe portiera.
In filmulet au testat cu cu ECO mode off, nu e nici o diferenta in acceleratie.

Post Merge: 22 March 2021, 15:12
Felicitari, da-i bataie cu comanda ferma fiindca vei economisi bani in timp ce ceilalti ii vor arde, la acelasi semafor.
Actually, cu Start&Stop, nu arzi nimic la semafor :D
Title: Merita o masina electrica?
Post by: AlexU on 22 March 2021, 16:17
Îl dezactivez imediat cum pornesc mașina, îl activez doar la destinație să își facă damblaua.
În sezonul rece sau când e nevoie de A/C oricum nu ți se oprește motorul. Prefer să protejez internele de uzură prematură datorata ungerii precare, baterie consumată aiurea, uzură suplimentară alternator și electromotor.

Și-n plus, în trafic dacă stau cu geamul deschis, aud lângă mine numai motoare de fac zgomote ciudate la repornire, sunet de volant și cronțănit ca de mers inegal. Tampon motor șamd.

Când motorul repornește, dacă te uiți la consumul instant de fapt utilizează secunde bune mult mai multă motorină. Ce beneficiu e ăsta? A fost o măsură luată doar pentru a putea puncta anumite cerințe pe partea de emisii.

D-aia spun, electrica e sfântă în oraș. Eu unul, sunt dispus să încerc.

Sent from my POCOPHONE F1 using Tapatalk
Title: Merita o masina electrica?
Post by: slicker on 22 March 2021, 17:19
Eu fac in medie 60-70 km /zi, 600-800 ron benzina /luna . La asta daca reusesc 3 zile cu un "plin", alimentez exclusiv acasa, mi-am luat si statia de incarcare 1 ora in caz de necesitate, ma costa 26 kw x.6 in jur de 18 ron? Deci un maxim 180 /luna. Si uite asa am economist banii de next gen RTX :)))))
Nu mai vorbesc de intretinere/consumabile/impozite care tind spre un 0 frumusel. Ca nu pot sa ma sparg in figuri si e un piiiiiic mai mica(sic!) pentru confortul meu psihic absolut, sunt chestii peste care pot trece super usor.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: KodiaK on 22 March 2021, 17:39
Nu e chiar asa AlexU.
Masinile cu Start/Stop sunt gandite din start pt asa ceva, si drept urmare toate piesele/angrenajele implicate sunt mult mai robuste. Nu e ca si cum au luat un motor clasic si i-au aplicat functia start/stop.
Sunt multe articole pe net pe tema asta: Uite unul din ele: https://www.autocar.co.uk/car-news/new-cars/stop-start-long-term-impact-your-car-s-engine
Start/stop merge bine mersi si iarna, doar ca trebuie sa se incalzeasca motorul mai intai. Si chiar si cu AC-ul pornit se mai activeaza. Probabil in perioadele cand nu este nevoie de aer asa de rece in habitaclu, si deci compresorul este in repaus.
Si economia de combustibil este reala. Depinde acu si cat stai la semafor. S-au facut studii si calcule si pe tema asta, si poti sa ai o ecomonie de pana la 12%. Evident ca daca stai la 2-3 stopuri nu se simte nimic, dar daca ai 20, at clar se simte.

Slicker, banuiesc ca stai la casa, ca altfel nu te vad bine cu prelungitorul pe geam :D
Title: Merita o masina electrica?
Post by: mache on 22 March 2021, 19:27
si niste umor (https://www.timesnewroman.ro/life-death/un-roman-si-a-comandat-doua-dacii-spring-ca-sa-isi-faca-o-tesla-din-ele/)

D-aia spun, electrica e sfântă în oraș. Eu unul, sunt dispus să încerc.

Cre' ca n'ai mers cu hibride atunci  ::)
Title: Merita o masina electrica?
Post by: slicker on 22 March 2021, 19:40
Am mers eu cu Puma. Il intreb ok, acum vreau sa merg pur electric :) nu merge, trebuie plug-in. Back to the drawing board.

@KodiaK da stau la casa, doar nu-s nebun sa stau cu cablu de 30 de m sa incarc heh.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: AlexU on 31 March 2021, 16:12
Test Dacia Spring turatii.ro
https://www.youtube.com/watch?v=Kp8dDtnjhS4

https://www.youtube.com/watch?v=c9Mtl_kc-cU
Title: Merita o masina electrica?
Post by: Bill on 12 April 2021, 09:26
Informatii fresh: Dealerul meu zice ca in prima saptamana din mai va avea masina de test drive.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: slicker on 13 April 2021, 11:09
Eu unul sunt extrem de dezamagit de cum au ales sa se ocupe de pre-comenzi. Miroase a romanism de trei lei cuie. Astept acum in Mai sa vad DACA pot face o precomanda ferma si daca sunt sanse sa primesc masina anul asta.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: Bill on 15 April 2021, 22:45
Fabrica Dongfeng-Nissan ar avea o capacitate maxima de 6000 unitati pe luna. Problema eu o vad in transportul China-Constanta, nu cred ca au cum sa vina altfel...
Title: Merita o masina electrica?
Post by: slicker on 16 April 2021, 14:45
Din ce am mai citit, principala problema o constituie acum lipsa bateriilor si criza semi-conductorilor. Probabil de aceea nici nu se asambleaza la noi, cand culmea, astea cred ca sunt facute pe banda de 2 x mai usor decat cele cu motor clasic...Ce ironic, sa astept masina Dacia, din China.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: slicker on 20 May 2021, 17:17
Ce abrambureala, ce fiasco! Nu stiu ce a durat atat dar abia azi m-au sunat ca s-au deschis precomenzile efective si am putut achit a avansul de 5%, asta in conditiile in care ma speria ca nu stim daca prindem Rabla+ ca se da repede si de aia nu-mi ia avansul, acum la 4 imi trimite si bon de comanda si tot. Fml ce idiotenie sinistra. Nu se stie cand vine masina exact, nici cate, doar ca nu vin decat albe si albastre /facepalm
Banii la Rabla+ se duc incredibil de repede, se prelucreaza 1 dosar sub 1 minut, dimineata la 10 erau 156.000.000 https://psipan.afm.ro/Account/Login?ReturnUrl=%2F (lmao cert issues la un site de asa calibru, probabil l-au facut baietii vreunui nene)
Title: Merita o masina electrica?
Post by: Bill on 25 May 2021, 09:21
Ce numar de sasiu ai primit? Si cine ti-a zis de albe/albastre? Eu am pus argintiu si am numarul 662440.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: slicker on 25 May 2021, 12:15
Dealerul insista pe astea 2 culori. Numarul la mine e 66 1050. E un spreadsheet pe softpedia, din ce se vede, ultimele 4 cifre ar fi randul la coada. Porneste de pe la 700 lmao, de aici si o tona de conspiratii.  S-a ajuns la 4800 la noi, dar fondurile rabla+ inca sunt, pare ca astea ar fi de fapt comenzile la nivel European. Om trai si om vedea, mai sunt 15 zile in care sunt obligati sa ne transmita cand primim masinile

https://docs.google.com/spreadsheets/d/1nxNoNbPwb5FiU_IsBrJ0AJYwoGFwiNNN-Y2jKz6migE/edit#gid=0
Title: Merita o masina electrica?
Post by: Bill on 26 May 2021, 09:39
Chestia cu culoarea mi se pare abureala de dealer; am intrebat dealerul meu si mi-a raspuns cu :)))
Title: Merita o masina electrica?
Post by: slicker on 11 June 2021, 20:59
Am vineri programat test drive. Pana acum cei care au testat sunt placut impresionati. Accelarie de zoe 40, mobilitate, mult peste ce poate un 1.6 benzinar de 105 cai, bun bun. abia astept.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: AlexU on 11 June 2021, 21:30
La ce dealeri ați fost și cum a decurs toată experiența? Tichet ați cumpărat de pe piață, de la consultantul de vânzări sau chiar ați predat o "rablă"?

Dacă e ultima varianta, eu sunt curios de procesul din spate. Adică dacă influențează negativul timpul total de livrare, și să nu cumva să am neșansa să mai prind rabla.

La fel, dacă nu mai sunt fonduri pentru Rabla, se anulează cu totul comanda sau e amânată pentru anul următor?

Sent from my POCOPHONE F1 using Tapatalk

Title: Merita o masina electrica?
Post by: Bill on 12 June 2021, 11:30
Am fost la Flamicom Rm. Valcea, dealrul local. Experienta lasa de dorit, 6 ore pentru a inscrie un formular in sistem mi se pare...
Rabla am gasit un anunt pe OLX, am contactat proprietarul, am mers cu acesta la dealer, au facut copii dupa acte si asteptam. Ei se vor ocupa de preluare si distrugere. Dar, din nou, trebuia sa vina cu decizia in 5 zile lucratoare au trecut 16 de atunci.
Pentru anul asta nu mai sunt masini disponibile, comenzile date dupa prima zi au intrat pe o lista de asteptare, se speculeaza o data de livrare ianuarie- februarie 2022, care le face ne-eligibile pentru rabla 2021.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: mache on 12 June 2021, 13:31
Am vineri programat test drive. Pana acum cei care au testat sunt placut impresionati. Accelarie de zoe 40, mobilitate, mult peste ce poate un 1.6 benzinar de 105 cai, bun bun. abia astept.
Da, e clar că cei care au zis asta schimbă vitezele la maxim 2500 rpm, altfel nu ar face comparații de acest gen. Asta o spune cineva care are în familie Yaris hibridă (aka 1.5 aspirat  și o cutie CVT leșinată)

Sent from my Mi 9T using Tapatalk

Title: Merita o masina electrica?
Post by: slicker on 13 June 2021, 18:13
Na nu am idee, eu zic ce am citit. Vineri am test drive, azi am fost si am vazut masina irl. mult peste asteptari. suzuki swift-ul sotiei pare mai mic :) Extrem de placut impresionati de cum arata.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: slicker on 18 June 2021, 14:44
Gata si Test Drive-ul. Am 1.86, 90 de kg. Sotia 1.70 si in jur de 60 kg. Spatiu generos in fata, fara doar si poate. Inca o palma mai aveam pana in plafon, nici acolo probleme. Agentul meu un tip plinut, pe la 1.80 si peste 100 kg, lejer a incaput in spate.

Softul functioneaza bine, camera spate mi-a placut, decenta la rezolutie, ecranul face toti banii. Acceleratia fenomenala, de electrica, nu ca la Zoe dar senzatia de bagat in scaun e acolo pe undeva, ca feeling peste fostul fiat al sotiei de 75 cai, spre un tdi de 120? Ideea e ca nu am simtit sa fie lenesa sub nici o forma. Cand te uiti in bord si vezi 70 te intrebi ha? Dupa 70 se mai naspa, dar digerabil.  Silentioasa, foarte misto de condus, chill and stuff. Volanul il poti misca numai cu unghia de la degetul mic. Eu sunt obisnuit ca la viteza mai mare sa ramana stiff, asta ma ingrijoreaza putin. Nu regret nici o clipa decizia luata.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: mache on 08 December 2021, 11:47
Oops, iese la iveală ce fel de chinezărie (https://m.hotnews.ro/stire/25229521) e spring.

Sent from my Mi 9 SE using Tapatalk
Title: Merita o masina electrica?
Post by: slicker on 24 December 2021, 22:42
Kek cusca ramane intreaga, pentru mine e de ajuns :)

Hai ca am 500 km cu ea. Partile rele:

-sistem audio cu boxe de telefon, sunt incredibil de proaste, nu ai bass nu stiu de jumate` din frecventele mid/low si sunt doar 2 montate in bord wtf.
-stergatorul imi zgaria parbrizul la cursa de intoarcere, execrabil, a trebuit schimbat in prima zi.
-izolare fonica destul de precara, mai ales fara sunetul motorului.
-foarte multe QOL stuff, cum ar fi lipsa oglinzilor dejivrante, manerelor de pe plafon pentru viraje, cotierei, modul cum e pusa mufa USB deasupra ecranului multimedia, cheia de neam prost- ca pe vremuri, lipsa iluminare portbagaj si lipsa unor chedere la capota sa previna intrarea apei cand o speli la jet - ok da are jdemii de protectii si bla-blauri dar e deranjant si trebuie sa ma ocup eu de asta.


Partile bune:
-absolut surprinzator de agila, am mers destul cu Kona de 64kw, ceva cu Zoe si da se pastreaza acelasi feeling misto cand accelerezi fara sunet, fara zgomot cu cuplu instant. Eu o simt exact ca B8-ul de 120 cai, pana la 70-80 e exact acolo. Fara ambreiaj, fara cutie de viteze, o rotita perfecta pentru traficul din oras si de pe langa. Nu cred ca am sa o scot vreodata la drum lung, poate dupa ce am si eu autostrada sa pot conduce mai linistit si mai fara pericole.
-autonomia este excelenta, la 0, -5 C  am o medie de 145 km/plin pe modul Eco, caldura pornita. Cu pretul de 1 ron pe KW cat am in prezent - astept contractul de la Hidroelectrica sa revin la 0.68- inseamna un consum de 4.4% Mai mult decat acceptabil.
-caldura care vine instant, masina avand o rezistenta termica, de aia de resou cred, consuma mult dar nu mai stau sa dardai de frig pana se incalzeste motorul.

Pana una alta, cei mai buni 8500 de euro cheltuiti pe o masina, in viata mea. Merita pretul full? fuuuuuuuck no, nu cu dotarile astea, Dacia a facut avere cu Rabla+ pe masina asta. Cat timp insa se mentine bonusul e absolut best buy daca vrei masina de oras fara batai de cap. Daca pana la anul cand se aproba iar Rabla+ nu am probleme majore cu ea - ma sperie mai mult cele legate de soft- urmeaza inca una in curte.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: taxon on 13 July 2022, 16:11
Sotia ce-ti zice despre ea?  Ca asa ma bate un gind sa ii iau consoartei o jucarie de-asta...
Title: Merita o masina electrica?
Post by: Gex on 13 July 2022, 18:21
Nici eu nu cred ca este momentul pentru EV in Ro. Dar ca a doua masina doar pentru oras, da (daca ai bani si loc de parcare, desigur). O singura data am inchiriat pentru 24h o Zoe de la Spark si a fost misto. Un amic s-a plimbat cu mai multe de la Spark si-mi povestea ca Skoda Citigo i-a placut cel mai mult, urmata de Leaf.
Usor off-topic: https://www.reno.ro/Arkana-t325701.html - am citit tot thread-ul si sunt cam dezamagit, imi place mult cum arata la exterior. Mi-a lasat impresia de masina experimentala, cu software neoptimizat pentru user experience ci pentru a le da lor bine in grafice, gen. Poate la un v2.0 o fi mai bine.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: mache on 25 October 2022, 12:46
Dacia Spring for the win! (https://www.facebook.com/groups/dacia.spring/permalink/1097310107820751/)

Title: Merita o masina electrica?
Post by: ericmario on 19 December 2023, 20:01
Băi frate, au făcut rușii prima lor mașină electrică.
E ”fenomenală”.

  https://www.digi24.ro/stiri/externe/rusia/rusia-se-pregateste-sa-lanseze-propria-masina-electrica-cu-design-european-2620551   (https://www.digi24.ro/stiri/externe/rusia/rusia-se-pregateste-sa-lanseze-propria-masina-electrica-cu-design-european-2620551)

Îmi place că au pus în față două cârlige de remorcare.
Probabil știu ei ce știu.   ;D

Title: Merita o masina electrica?
Post by: AlexU on 19 December 2023, 20:16
Și turcii xD

Sent from my 22101316UG using Tapatalk

Title: Merita o masina electrica?
Post by: ericmario on 19 December 2023, 20:57
Ce ozn au făcut turcii?
Pune link.
Title: Merita o masina electrica?
Post by: AlexU on 19 December 2023, 22:03
Togg se numește mașina turcilor.

https://tass.com/world/1723017

Sent from my 22101316UG using Tapatalk

Title: Merita o masina electrica?
Post by: ericmario on 19 December 2023, 23:10
Ok, dar Togg asta chiar arată a mașină.
Dacă-i pui o emblemă de Merc în față, nimeni nu s-ar prinde de schemă.
Dar trompeta aia rusească...