la cum au rescrisara astia caracterele si situatiile (pina n-a prea mai ramas nimic din personajele principale) sint nitelus dezamagit sa constat cum taman cireasa de pe coliva lipseste cu desavirsire: povestea de dragoste si sex dintre ochiba si mariko cind erau ele tinere "surori" prin gradini si nu le vedea nimeni. ar fi rezolvat si cu toata agitatia inutila a masculilor, vorba aia, iubiti-va pe tunuri, make love, not war! cind s-au regasitara, dupa atita amar de ani de suspine, ar fi putut forma un cuplu regal* care sa-i pacifice pe to(n)ti. toranagasan si ailalti, trimisi la munca de jos asa cum se cuvine intr-o societate civilizata, occidentalii trimisi si ei pe la casele lor - sa revina cu un telefon dupa al doilea razboi mondial -, si (happy) end of story
*ca de meritat meritau, la cite au indurat
p.s.
acu serios, cind s-a ajuns la scena cu suicidalul am plins (nu-mi aduc aminte sa fi vazut asa o scena intens-emotionanta de la moartea lui hank din breaking bad incoace - poate doar hiromatsu sa-i concureze). iar cind s-a luat in gura cu ishido am sarit din pat s-o tin ca nu cumva sa-i dea si vreo doua picioare dupa ceafa. dar in sinea mea imi spuneam "asa fato, pune mina pe ciomag si arata-le tu lor!"... si a pus, dar nu va lasati inselati de aparente, caci totul e parte din plan. si planul e parte din plot... iar in punctul acesta treaba devine mult prea deep ca sa mai poata fi sondata cu un instrumentar nespecializat (vorba aialanta, nu cerceta aceste legi, ca esti nebun cind le-ntelegi). doar putem pentru ca sa spunem ca serialul chiar atinge nivelul de profunzime al unei gauri negre.
10, frate. lejer. extaz pe piine!