Nu ar trebui să poată, dar nici să riscăm dispariția în masă a vieții nu ar trebui. Pentru niciun principiu nu merită să sacrifici biosfera și viețile a 8 miliarde de oameni.
Armele nucleare ar trebui să fie interzise odată și odată. Toate țările occidentale „civilizate” ar trebui ele primele să cedeze și să renunțe la arsenalul nuclear, prin a dezvolta arme tactice mai avansate, fără a mai amenința populația civilă.
Războaiele totale duse cu arme strategice în care populația civilă să aibă de suferit ca în WW2 ar trebui să fie o amintire urâtă a istoriei speciei umane.
Dacă e să ne ocupe, asta e, îndurăm. Că până la urmă, dictatorii vin și pleacă.
La primul semn de vulnerabilitate pe care îl va arăta Rusia, fii sigur că America nu o să mai fie proastă ca în 1991-1998 să lase KGB-ul la conducerea Kremlinului.
Iar Ucraina își va putea recăpăta teritoriile atunci.
Ce bine că România nu e formată doar de bucureștenii proști care votează hAUR, partidul violatorilor.
E flame ce spui tu, plus că PSD conduce în trei sectoare, și în curând, s-ar putea să preia și primăria capitalei și să mai ia încă două sectoare sectoare.
Deci, bucureștenii sunt mai degrabă PSD-iști.
Dar da, ai dreptate parțial.
Bucureștenii au avut 35 ani la dispoziție să scoată o capitală europeană mai frumoasă decât MOSCOVA!
Au avut toate facilitățile europene și americane, au avut toate investițiile companiilor private. Au avut, teoretic, mai multă libertate.
Rușii sunt demni de respect pentru că măcar și iubesc țara și se respectă pe ei însiși - dovada - clipul cu Moscova de mai sus. Trebuie să fii un pic harnic ca să poți construi zgârie-norii ăia.
Când tu ca popor european stai în jeg, deși ai toate facilitățile, mi se pare de porc să acuzi pe alții, că e clar că nu te respecți și nu-ți iubești țara.