Boss, mi-e teamă că pe tine nu ar trebui să te îngrijoreze de ce se va întâmpla în Ucraina de la anu, pentru că e oricum inevitabil încă de la Euromaidan. Ucrainenii trebuiau să știe în ce se bagă din momentul când au avut aspirații către Vest.
Ar trebui să te îngrijoreze posibilitatea că s-ar putea întâmpla în jumătate sau chiar în întreaga Europă dacă nu suntem atenți.Pentru că s-ar putea să ne trezim cu foarte mulți Adolfi mustăcioși prin Franța, Germania, UK, Olanda, Belgia, acolo pe unde este foarte mult progresism și mulți imigranți africani și islamici, iar frustrările unor rasiști și fanatici creștini islamofobi sunt la cote mari. Nu mai pun că riscul să avem atacuri de tip 7 octombrie 2023 în mai multe orașe europene e foarte mare și căî sunt deja comunități musulmane solide cât să bage Sharia și să se declare min-califate. Israelienii ne-au avertizat, iar noi nu ținem cont, ba continuăm să le plângem de milă palestinienilor care au contribuit în mare măsură la crearea Hamas și Hezbollah.
Nu mai pun că în cazul escaladării într-un conflict direct, Rusia are capacitatea de a ne băga în evul mediu. Și nu-i trebuie nicio armă nucleară sau rachetă balistică ca să o facă. Cea care o oprește să facă este China și Putin care are totuși ceva raționament încât să nu lovească Europa. Nu știm dacă o să mai avem același noroc cu „succesorul său”.
Iar dacă ar fi să cedăm, automat vom fi nevoiți să adoptăm modelul totalitar chinez sau modelul autoritar rusesc, dar oricare din astea două ar fi mai de preferat decât să ne trezim într-un scenariu în care Europa devine câmp de luptă între fasciști și jihadiști. Ăsta e cel mai mare pericol pentru Europa în acest secol 21. Și asta poate fi o consecință directă a unui conflict cu Rusia.
Și asta e mulțumită lui Merkel și Obama care au reușit să ducă în prag de distrugere civilizația anglo-franco-germanică după 1500 ani de existență. Merkel care a hrănit mașinăria de război a Rusiei cumpărând gaz și distrugând stabilitatea în Europa după primirea a milioane de „refugiați” și Obama din cauza căruia China a devenit o superputere.
Iar dacă Rusia dispare, o să fie Polonia cea care o să ne terorizeze când va avea nucleare și cea mai mare armată pentru că în mod inevitabil se va vedea pe cai mari și va ajunge condusă de vreun megaloman pus pe cucerit teritorii.
Nu e vreun invadator asiatic cum au fost Xerxes, Hannibal, Attila, Batu Han, Mahomed Cuceritorul, Suleiman Magnificul, Petru cel Mare sau Stalin, o să fie atunci un invadator european care o să tot provoace războaie.
Așa cum au fost Hitler, Wilhelm II, Franz Josef, Otto von Bismark, Napoleon, Frederick, Maria Tereza, Gustav Adolf, Ludovic al XIV-lea, Filip al II-lea, Carol al V-lea, Henry al VIII-lea,Sigismund II Augustus, Cazimir, Ludovic al Ungariei, Edward I, Carol cel Mare, Iustinian, Iulius Cezar, Alexandru cel Mare etc. Niciodată nu se termină ciclul ăsta dacă te uiți la ultimii 2500 ani de istorie europeană.