mai te smiorcai, ma, mult? mai ia si tu dreq o pauza (macar in perioada asta de - presepusa - reculegere).  daca era moderare ca la carte pe aici nici tie nu ti-ar fi fost bine (cu toate deraierile tale). asa ca las-o mai moale cu obrazul si cu alte penibile clamari principiale, ca cu cit te agiti mai mult cu atit mai mult rau iti faci tie insuti.  arunci cu kkt in ventilator non-stop (a se vedea si ultima-ti iesire in decor pe "western" ) si dupa aia vii sa te plingi la oameni ca esti persecutat - like i said: pathetic!

p.s.
mare pacat ca ti-ai inchis singur topicul ala, ne vaduvesti astfel pe toti de comorile intelepciunii tale atit de adinci. cine o sa ne mai lumineze acum si cine o sa ne mai spuna ca unforgiven e un... "western uitat", cind noi si lumea intreaga (in ignoranta noastra crasa) traiseram pina  mai ieri in falsa impresie ca ala e un film bine-mersi intrat in patrimoniu, ca sa zic asa, ca sta lejer si la orice ora in orice top 10 best western movies ever, ca atita timp cit va exista cinematografia americana si reflectia pe marginea ei (sau orice gigi interesat de subiect), el ramine o referinta obligatorie pentru intelegerea metamorfozelor genului etc.

mda, pacat, mare pacat. doar gindul ca totusi vei deschide alte si alte topics, cu alte si alte mostre gen, ne mai consoleaza nitel

man, nu stiu ce meciuri ai tu cu altii, dar eu, indicopleus, n-am avut niciodata vreo problema cu similaritatile astea. diferenta pentru mine o fac "similaritatile" lui matrix cu ideile cele mai importante ale filozofiei de 2500 de ani incoace (si care in prezent sint mai bine explorate de neurostiinte si fizica), cita vreme blade ca continut e un amestec de apa chiora plus ceva laba trista din plictiseala


p.s.

si ma enerveaza ca asta apare ca un topic pornit de mine,  cind a fost in fapt doar o divagatie lala pe "ultimul film vazut"

nu, bre, "poanta" era sincronizarea (trebuie sa-ti desenez, ha?). altfel, ala doar sintezizeaza o literatura intraga (mai teoretica asa), care s-a tot acumulat in 27 de ani, si cu care tu nu esti deloc familiarizat - de aia habar nu aveai ca antiwestern e un termen utilizat bine-mersi acolo (si te dadeai in cur si-n cap ca si cum l-as fi inventat eu). faptul ca eastwood inverseaza tropi, deconstruieste reprezentarea clasica a violentei, nu mai ofera alibiuri morale protagonistilor etc., etc., etc., etc., nu mai era o noutate pentru nimeni de ani si ani de zile. ca tu ai ramas pe dinafara total (ca na, detesti critica de film si ai incredere doar in judecatiile care functioneaza in vid), este strict problema ta.

am spus deja destule despre unforgiven, aspecte mai periferice si neglijabile, of course, cum ar fi cele legate de structura si de nivelul conceptual (ca nu indrazneam sa intru pe teritoriul competentelor tale, cele care analizeaza problemele cu adevarat centrale cum sint decorurile, ochelarii negri, costumele din piele,  filtre pe verde ori pe albastru, impresiile etc.), fara sa pretind ca am descoperit eu apa calda (sint lucruri arhicunoscute in receptarea lui), cit sa suscit eventuale investigatii pe cont propriu  oricui vrea sa aprofundeza problema. nu vad de ce ar mai trebui sa dezvolt doar ca sa-ti demonstrez tie sau oricui ceva.

lui nosferat i-am sugerat scurt doar ca e aiurea sa pui la gramada filme reflexive si autoreflexive cu filme care sint mai inspre entertainment , si ca unforgiven e un caz mai special (daca tot se declarase omul fan western). tu te-ai bagat aiurea in seama* si de acolo discutia s-a dus pe pwla.

*

ce-o fi antiwestern n-am idee, pfff..

intr-adevar, n-ai nici cea mai vaga idee

ce "antiwestern", ce "metatext nonfictional"? aberatii.

like i said

p.s.
apropo, again te acoperi de penibil acuzindu-ma pe mine ca incerc sa ma legitimez prin unul care a postat pe youtube in 2 aprilie afirmatii similare cu ale mele de prin februarie**, cind tot ce-ai reusit tu sa incropesti pe post de intelegere e luat fix din clipul ala cu A Closer Look At Unforgiven: A History Of Violence  care apare printre primele la orice cautare. mare munca de analiza cu mintea proprie ce-ai facut si tu: copy/paste scremut la ce-ai gasit instant!

**iarasi, nu am pretins niciodata ca era ceva original in ele - oricum e cvasiimposibil sa mai spui ceva original despre unforgiven si daca ai fi specialist, la cite s-au acumulat din toate perspectivele posibile

p.s.2

rheheheally. de-asta imi contrazici toate posturile.

da, frate, fix acuma te-a apucat cu westernul si cu unforgiven  (desi vezi bine ca vorbesti singur si pe la noir) - si tot eu sint ala care te urmareste sa-ti contrazica "toate" posturile(?!).  in afara de "filme & seriale" unde postez din an in paste cind mai vad cite un film, nu prea ma omor cu activitatea pe forum, dupa cum se poate vedea si din astronomicul numar de posturi la activ

 nu te mai strofoca, ca nu mai raspund la provocari, noapte buna, ca sa zic asa

---

Post Merge: 10 April 2019, 07:30

---

50 de ani (in 2019) de la premiera the wild bunch in state. ceva anecdotica (enjoy) :

"Într-o piesă de Minutemen, «The Punch Line», D. Boon cîntă despre «cum au găsit cadavrul generalului George A. Custer... mort fără onoare, fără demnitate, fără nicio virtute... General american, patriot, luptător împotriva indienilor, a murit cu rahat în pantaloni.» Exact asta e și condiția în care s-a aflat Peckinpah cît timp a regizat «Hoarda sălbatică». Peckinpah avea probleme atît de mari cu hemoroizii încît asistentul de regie «putea să-l miroasă înainte de a-l vedea, duhoarea de rahat, sînge și medicament Preparation H luînd cu asalt toate nasurile din zonă». Arătîndu-și indiferența totală la onoare, demnitate și alte virtuți, regizorul obișnuia să poarte jeanși albi pe platou.

«Peckinpah n-a lăsat asta să-l încetinească», scrie Stratton, care, în portretul făcut lui Peckinpah, nu se sfiește să-l prezinte ca pe cineva care bea pînă i se tăia filmul, care nu știa să piardă, care, în baruri, sărea la bătaie fără să aibă nicio șansă, depinzînd pentru supraviețuire de calitățile de bătăuși de stradă ale cascadorilor angajați la film.

Iresponsabilitatea lui Peckinpah coexista cu marile lui înzestrări ca artist și cu o capacitate de a-și loializa actorii și echipele de filmare. Chiar și așa, un alt asistent de regie la «The Wild Bunch» l-a luat la bătaie, iar actorul L. Q. Jones, care a jucat în multe dintre filmele lui și a declarat la un moment dat că nu vrea să-l vorbească de rău, a spus că, "dacă lui Peckinpah i-ar lua creierul foc sub ochii mei, n-aș sări să-l ajut nici măcar pișîndu-mă-n gura lui". (Jones nu e cel mai credibil martor: cît timp s-a aflat în Mexic pentru filmările la «Hoarda sălbatică», a fost arestat de 12 ori pentru tulburarea liniștii publice.)

Ideea inițială a filmului venise chiar de la un cascador - Roy N. Sickner, care-l jucase pe Marlboro Man în reclame și era cunoscut pentru bătăile încinse pe platouri de filmare. Sickner se împrietenise cu Walon Green, scenarist-producător de documentare marca Jacques Cousteau și «National Geographic», care umbla cu diverși cascadori hollywoodieni semi-psihopați și internalizase pervertitul lor cod moral. Unul dintre acești cascadori, un rasist care împușcase mortal un paznic în timpul unui jaf, n-a fost niciodată denunțat de către tovarășii lui, care știau foarte bine că e vinovat. Atmosfera sociopată din acel mediu a inspirat personajele din «The Wild Bunch».

Distribuția și echipa de filmare se împărțeau în trei facțiuni: cascadori ca Sickner, veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial (cam toți actorii americani din film) și regizori mexicani distribuiți de Peckinpah în roluri de generali, de maiori și de țărani revoluționari. Acești «directores» veneau la filmări înarmați - asta pentru simplul motiv că nu se despărțeau niciodată de pistoalele lor, lucru confirmat și de Luis Buñuel (un spaniol autoexilat pentru multă vreme în industria cinematografică mexicană) în autobiografia sa, «Ultimul meu suspin».

Lui Emilio «El Indio» Fernandez, care joacă rolul generalului Mapache, personajul negativ al filmului, i se atribuia în lumea reală o omucidere. Veteran al revoluției mexicane, Fernandez trecuse printr-o perioadă de exil la Hollywood, în anii '20 - timp în care pozase nud pentru statueta reprezentînd premiul Oscar -, înainte de a deveni cel mai mare regizor mexican al deceniului cinci. Personaj al multor anecdote, Fernandez fusese invitat cîndva de papă să regizeze filme religioase. «Sfinții și miracolele nu înseamnă nimic pentru mine», îi scrisese el Suveranului Pontif, respingîndu-i oferta. «Eu cred în Huitzilopochtli», întărise el, referindu-se la zeul aztec al războiului și al sacrificiilor umane.

Aproape toți americanii implicați în «The Wild Bunch» fiind veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial, filmul poate fi citit ca o cripto-reconstituire a violențelor traumatizante la care luaseră parte. Actorul principal al filmului, William Holden, se număra printre cei mai bîntuiți. Fratele lui mai mic murise în luptă, în timp ce el însuși fusese ferit de linia întîi datorită statutului său de star de cinema. Alcoolic suicidar (la fel ca regizorul său) și totodată fost gimnast, Holden putea fi văzut uneori mergînd în mîini pe pervazul de la ferestra hotelului. În 1966, gonind prin Italia cu un Ferrari (cu două pasagere la bord), intrase într-o altă mașină cu 170 de kilometri pe oră, ucigîndu-l pe șofer. Autoritățile italiene îl găsiseră vinovat, dar îi dăduseră o sentință cu suspendare. Și printre membrii secundari ai echipei lui Peckinpah se numărau destui neplăcuți. Albert Dekker, care în film îl joacă pe mahărul de la căile ferate (și care în viața reală fusese cîndva membru al Adunării legislative a statului California), a apărut pe platourile de filmare însoțit de o fată de 13 ani pe care a prezentat-o drept soția lui. Revenit la Los Angeles după ce și-a filmat scenele, Dekker a fost găsit peste cîteva zile spînzurat sub duș - cel mai bizar caz de asfixiere autoerotică din istoria Hollywood-ului."

   

uita-te la data cind a fost postat primul clip inainte sa deschizi gura si sa aberezi - oricum era mai mult o poanta, dar e prea complicat pentru tine...

n-am de ce sa pierd juma de zi sa scriu despe unforgiven (ca sint prea multe de spus) cind nu intereseaza pe nimeni aici si oricum cine e interesat gaseste pe net eseuri, carti, tot tacimul. iar tu chiar nu reprezinti nimic ca ma tenteze vreo discutie ori disputa


ce-ai spus tu acolo, ca munny e exact eroul lui leone, doar ca mai ruginit, insa trage nitel de fiare ("a hero's journey" ), mai ia o dusca, se metamorfozeaza in hulk, ii sparge pe toti, dupa care infasurat in glorie & in steagul american paraseste scena in aplauzele generale, ramine din alt film - oricit te-ai agita tu cu sofismele tale tipice.

"femeile, niciunul nu le mentioneaza, desi sunt parte din inima filmului." nu, nu sint (decit in imaginatia ta)


unforgiven este si ramine un punct de cotitura in cariera lui eastwood (si in reprezentarea violentei si in general)





n-avem ce sa ne spunem mai departe (de fapt, n-am avut niciodata), asa ca bye bye

da, sa fie meniul complet, suculent chiar. thx

unii, mai discret, prin culise - altii, asumat si la rampa deschisa, c-asa e-n tenis...

vice:  sase (sapte, cu indulgenta). ca film, nu mi se pare un mare rol pentru bale (bine, intentionat personajul trebuia sa fie sters si nespectaculos, asta era si ideea),  ca problematica, "eminenta cenusie" (cenusie la propriu) plus "banalitatea raului" cu impact global major e o tema interesanta in zilele nostre, insa in incilceala politicii contemporane (excesiv de polarizata)
nu prea se mai inghesuie nimeni s-o analizeze fara istericalele aferente angajamentului prealabil intr-una din tabere. so, in continut, pare inca o celebrare a "liberalismului" american, care dupa ce s-a plictisit sa-l tot asimileze pe bush jr lui adolf hitler* (nici mai mult nici mai putin) -, il exonereaza now in ceasul al coispelea ca fiind in fond un simplu imbecil cazut in ghearele sinistre ale adavaratilor malefici ce nu vietuiesc decit in penumbre. totusi, dincolo de partizanate si de contextele mai ample si mai complicate (ale politicii), filmul atinge niste probleme fierbinti despre cum si cine modeleaza comunitati si destine.

*in vreme ce obama era aclamat si adulat ca un (nici mai mult nici mai putin) nou mesia


the mule - neglijabil (din pacate). eastwood face un film bun la 7-8-10 filme iar asta nu e unul dintre ele. daca v-a placut gran torino poate o sa va spuna ceva si asta. daca nu, nu.


can you ever forgive me?:  6  subtire, retetar tipic hollywood, "totul e bine cind se termina cu bine" etc., daca vrei ceva usurel si n-ai altceva mai bun, merge (macar actorii joaca bine)


revazut the misfits - fara sa fi fost o capodopera, imbatrineste frumos 7.5-8

---

Post Merge: 02 April 2019, 18:10

---

wonder wheel - destul de slab, 6  (si allen tot la 7-8-10 filme mai nimereste cite unul), dar winslet e lejer de 8

irrational man - nu rezista prea bine la revizitare (ca si magic in the moonlight), 6, spre deosebire de midnight in paris & vicky cristina barcelona 7

the ballad of buster scruggs  - bine facut insa nu prea m-a dat pe spate. 7-8

a star is born - nu se naste. fast forward & jet, too boring. 5-6


p.s.

nu ca ar avea vreo importanta deosebita pentru mine, dar daca tot ati lasat cearceaful ala al lui monier neatins:

1. "antiwestern" - n-am gasit alta rima, era doar o paranteza si n-aveam chef sa ma lungesc cu incadrarea lui unforgiven, care nu se lasa descris intr-un singur cuvint. ideea (evidenta si simplu de inteles) era ca el ia cam toti tropii westenului traditional/clasic whatever si le inverseaza valorile 

2. n-am afirmat niciodata ca a ingropat genul, a ingropat legitimitatea unei anumite ipocrizii (specifica genului in forma sa traditionala*) de a vinde violenta triumfalista drept virtute civilizationala (n-o sa ma repet cu asta, am spus-o deja intr-unul din posturile sterse)

3. inrudirea cu spaghetti (cam ca aia intre primate, adica daca sintem pe undeva "rude" cu maimutele, asta nu implica identitatea si absenta diferentelor ca de la cer la pamint) & metatextul autobiografic. eastwood este o personalitate complexa si complicata (de multe ori contradictorie), el a incarnat si o gramada de personaje in filme de actiune & spaghetti si a zis ca nu se caieste si nu face penitenta pentru ele, dar a spus si ca (citez) "violenta nu ar trebui sa fie o sursa de umor sau atractie"** (adica exact o componenta forte a westernului spaghetti, care a abandonat moralina, personajele si situatiile schematizate in alb si negru, insa a pus accent masiv pe violenta ca spectacol ultra-mega cool in sine - nu intimplator l-a marcat asa nevindecabil pe tarantino). deci, cel putin pe linia reprezentarii violentei, unforgiven este (intentionat plasat) la ani lumina de orice spaghetti care se respecta.


si mai sint multe de spus dar ma opresc, ca deja m-am lungit prea mult


*
desi deja john ford incepuse s-o relativizeze spre sfirsitul carierei

**
ca si unforgiven, flags of our fathers si letters from iwo jima sint filme reflexive in care eastwood refuza sa mai faca un show din violenta, si scoate in lumina taman implicatiile ei dramatice si dureroase