419
« on: 02 October 2024, 15:47 »
CATAVENCII: Pe cine împușcăm în caz de război?
Înainte să înceapă războiul cu Rusia, pe care unii îl văd improbabil, iar alții, cum ar fi conducătorii politici și militari ai României, îl consideră exclus, e bine să lămurim această întrebare. Căci, dacă va fi, totuși, război (ne dorim din răsputeri să nu se întîmple una ca asta), România va trebui să plătească un preț uriaș de durere și suferință. Așa cum spun planificatori autorizați din NATO și generali în retragere din România, dacă fatalitatea se va produce pînă la urmă, vor fi pierderi grele. România ar pierde repede, după generalul Bălăceanu, cel puțin 30 000 de oameni. Iar cei 150 000 de soldați ai forței multinaționale NATO care ar încerca să apere, în primele zile, flancul de est ar fi total insuficienți, după generalul Sollfranck, șeful comandamentului logistic al alianței.
Alți generali spun că Moldova și Dobrogea, zonele pe unde ar urma să fie derulată ofensiva rusă, în caz de conflict, sînt complet expuse și vor fi, cel mai probabil, ocupate rapid. Nu are rost să listăm numele și prenumele militarilor în rezervă care vorbesc despre lipsa capabilităților armatei române în cazul unei agresiuni, dar e lungă și publică. În plus față de acești generali, faptele și cifrele vorbesc de la sine.
E de notorietate lipsa de interes a comandantului suprem Iohannis față de condiția armatei. E de notorietate nepăsarea șefilor de guvern și miniștrilor Apărării față de resursele și moralul armatei. E vizibil dezinteresul pentru repornirea industriei militare naționale și setea de achiziții extravagante, fără offset și la prețuri accelerate politic.
E cunoscut faptul că de la începutul invaziei ruse Ministerul Apărării nu a cerut companiilor românești de apărare să facă revizia unui singur tanc, mașină de luptă sau alt tip de echipament ruginit. Toată lumea știe și vede că Guvernul refuză fățiș construcția unor fabrici de armament și fabrici de muniție (cerută de întreaga comunitate nord-atlantică). Se vede în fiecare declarație publică a liderilor politici și militari intenția de a lăsa corvoada apărării în grija NATO.
Asta în timp ce oficialii NATO spun explicit că sprijinul lor nu e automat și, în niciun caz, imediat, că România are uriașe probleme de infrastructură, de înzestrare și de resursă umană. Asta în timp ce oficialii NATO vorbesc despre pierderi umane și teritoriale de pe acum asumate, dată fiind slăbiciunea cronică a alianței și viteza ei lentă de recuperare.
Să adăugăm la toate astea lipsa de rezerviști, plecați în masă la cules căpșuni, și, mai ales, hotărîrea dramatică a tinerilor rămași de a părăsi țara. Starea generală a patriotismului e atît de proastă, încît e de așteptat ca în caz că lucrurile se îngroașă, bărbații apți de recrutare să se bucure de binefacerile Spațiului Schengen, după ce se vor fi întrebat pentru cine merită să moară cu arma în mînă în lunca Siretului.
Vulnerabilitatea României se datorează, așadar, unei încăpățînate voințe politice de a submina armata și economia de război. Cu un război la graniță aceste fapte devin trădare. Dacă intervine situația de război, trădarea, mai ales înalta trădare, se judecă la curtea marțială și sentința se execută, de obicei, imediat. De aceea, dacă e să ne imaginăm aceste cumplite și „improbabile” evenimente, e bine să știm să răspundem la întrebarea din titlu. Ca să avem măcar un plan.