"
Ursula von der Leyen, șefa „guvernului” UE, pregătește un nou pachet de supraveghere a internetului și cenzură. După alegerile de săptămâna viitoare, promite o formă nouă de „verificator de adevăr”, care să contrazică preventiv „știrile false”. Adică să se asigure că nu vor mai fi cu putință crimele de gândire chiar înainte de a se produce, prin instituirea unei dogme oficiale, supra-naționale.
Ridicolul total e că Ursula propune acest sistem distopic ca un „scut” informațional, un fel de antivirus, care să oprească influențele străine. Dar în același timp, ceartă Georgia pentru legea care obligă ONG-urile să își dezvăluie sursele externe de finanțare.
Von der Leyen e ea însăși exponenta unei întregi clase de politruci europeni, care acționează ca marionete trase de sfori de la Washington, impun sacrificii economice populației în războiul sancțiunilor și se străduiesc să împingă țările Europei chiar în război ca pioni de sacrificiu.
Scutul Ursulei va detecta și elimina automat „dezinformările” online, adică abaterile de la versiunea oficială dictată de la Bruxelles. De exemplu, dacă spui că Ursula e anchetată pentru corupție în mega-scandalul vaccinurilor, un sistem automat s-ar putea face scut în jurul ei. „Verificatorii” ți-ar putea spune că Ursula n-a fost niciodată prietenă de familie cu Albert Bourla de la Pfizer, că n-au schimbat SMS-uri în preajma semnării uriașului contract cu miliarde de vaccinuri comandate pentru toate țările membre. Că n-au existat clauzele secrete, prin care toate pagubele efectelor adverse sunt transferate statelor cumpărătoare, din sarcina producătorului.
Ursula e de părere că părerile disidente nu fac decât să „dezbine” societatea noastră și să ne pericliteze „valorile democratice”. Dacă oamenii aleg greșit, ni se spune că e pericolul „populismului”. În varianta lor de democrație, gândirea trebuie să fie un monolit decretat de birocrați nealeși pentru toate statele membre, peste capul popoarelor care nu și-au dorit niciodată acest program. Iar oricine se abate de la decretele comisarilor ideologici de la Bruxelles trebuie identificat, blocat și epurat, scos din cursă ca „extremist”.
https://www.politico.eu/article/von-der-leyen-proposes-new-eu-disinformation-law-to-counter-foreign-meddling/https://www.euronews.com/video/2024/05/14/von-der-leyen-pitches-plan-to-shield-eu-from-foreign-interference-if-re-elected"