Show Posts

This section allows you to view all posts made by this member. Note that you can only see posts made in areas you currently have access to.


Messages - sergiu_gh

Pages: [1]
1
Foto / Masa de disecat fotografii
« on: 09 June 2018, 22:39 »
Întotdeauna mi-a făcut plăcere să privesc macro-uri. Sunt binevenite. :D

Una mai veche, trasă cu ce aveam la îndemână atunci: un 55-300, în modul crop pe FF. Un tele de la care învățasem să nu mă aștept la absolut nimic bun, dar care să mă surprindă extrem extrem de rar.
Mă rog, nu știu cât veți aprecia cadrul, însă este pentru mine unul special. Tocmai de aceea mă gândeam să-l pun aici, de dragul discuțiilor.

Eram prin Cheile Dobrogei, înconjurat de stânci, după amiază târzie, cerul supărat, gri curat. Câțiva stropi de ploaie, norii erau extrem de denși, aproape se întuneca. Cu 10 minute înainte de apus, conform widget-ului, nu știu ce imbold am avut, însă am rupt-o la goană, gâfâind pe urcarea stâncilor tăioase. Inima îmi sărea din piept, îmi părea o nebunie ce fac, pentru că nu avea sens. Și am urcat, și am urcat, iar când am ajuns pe platou, am avut un șoc. O fâșie de cer senin, între orizont și grămada de nori consistenți. Soarele cobora abrupt, prin spatele lor, iar câteva raze găsiră o breșă în acea ceață gri, pe cuvântu' meu, în formă de inimă. Am avut timp de câteva cadre și mi s-a umplut sufletu' de fericire. :) Pentru asta fotografiem, cred.
The following users liked or thanked this post: crya

2
Strategii / They Are Billions
« on: 07 June 2018, 12:04 »
http://www.numantiangames.com/theyarebillions/

Hardcore stuff, creează dependență.
Am aproape 100 de ore petrecute în Early Access, reușind să deblochez toate cele 4 hărți, pe dificultățile minime acceptate de joc pentru a avansa de la o planșă la alta.
Momentan mă chinui, fără succes, în a termina harta 2 pe brutal population cu 100 de zile. Im-po-si-bil! Mă rog, pentru mine. Produc prea mulți bani uneori și se pierde income-ul, avansez extrem de greu pe hartă (scopul fiind curățarea ei integral cu sniperi), și mă pierd în gestionarea economiei, adică de la un punct încolo avansez haotic și uneori greșesc flagrant. Mă omoară cu zile. Există ceva buguri, trebuie învățat.
Aștept cu nerăbdare lansarea campaniei.

Un canal de YT care poate ajuta enorm (în sensul că datorită tipului ăluia am înțeles niște substraturi), este Aznelite123. Ca de obicei, asiaticii nu se dezmint.  ;D
The following users liked or thanked this post: Merlin

Pages: [1]