Despre vin - fara glume ! Tineretea este o betie fara vin si batranetea este un vin fara betie. - proverb german Epopeea vinuluiO definitie simpla este: suc obtinut din fermentare completa sau partiala a strugurilor proaspeti sau a mustului; o formula complexa care contine apa, compusi aromatici, acizi si alcool.
Vinul este o băutură cu o vechime considerabilă, astfel că, dacă ai vrea să ii afli istoria, ţi-ar trebui mai mult de câteva luni de studiu.
Cea mai veche licoare inrudita cu vinul dateaza din China, de acum 9 000 de ani (orez fermentat cu miere). Insa traditia prepararii vinului asa cum il stim noi a inceput abia 2 000 de ani mai tarziu, in vestul Asiei. Astazi, vinul este unul dintre cele mai populare si consumate produse.
Vinul este una dintre cele mai elegante bauturi, impresionand prin textura, aroma, miros, gust, autenticitate si prin valorile nutritionale (un litru de vin poate oferi circa 600-700 calorii pentru energie). Vinul este de mai multe feluri, clasificat in functie de conditiile naturale, de sortimente si soiurile de vita de vie sau a
tehnologiei prin care se prepara: vinul natural (nu se folosesc adaosuri), vinul special (se adauga esente aromante, zahar etc.), vinul de consum curent (comercializat fara specificatia podgoriei), vinul de calitate superioara (oferita de soiurile superioare), vinul sec (fara zahar fermentabil), demisec (zahar in proportie de pana la 40 grame/ litru), dulce (mai mult de 40 grame de zahar), aromatizat (vermut, vin pelin, vinuri medicinale sau aperitive) sau vinul spumos, cunoscut ca sampanie.
20 de curiozitati despre vin
1. Cele mai populare regiuni viticole sunt zonele din Italia, Franta si Spania... si Romania.
2. Mirosurile vinurilor tinere se numesc arome, iar ale celor mature, care ofera un iz mai intepator, se numesc buchete.
3. Multe cercetari au demonstrat ca vinul, consumat moderat, dar regulat, poate reduce riscul bolilor de inima.
4. Cea mai veche sticla de vin din lume este intr-un muzeu - dateaza din anul 325 si a fost gasita in Germania.
5. Nu toate vinurile devin mai bune o data cu trecerea timpului. De altfel, majoritatea nu are potential sa se imbunatateasca. In mod normal, vinul ar trebui consumat in maximum doi ani.
6. In 2003, Richard Juhlin castiga o competitie de recunoastere a vinurilor, reusind sa identifice 43 din 50 de tipuri. In comparatie, persoana de pe locul doi a recunoscut doar 4.
7. China ocupa primul loc la consumul de vin (1,9 litri pentru fiecare locuitor), castiga insa datorita numarului populatiei, pentru că, in Vatican, consumul de vin rosu pe cap de locuitor este de 74 de litri anual.
8. Stabilirea procedurilor de utilizare a vinului apartin calugarilor din Evul Mediu. Acestia il foloseau cand apa nu mai era potabila, licoarea fiind buna la distrugerea bacteriilor.
9. Exista oameni carora le este frica de vin. Aceasta temere se numeste oenofobie.
10. In Roma antica, musafirii ciocneau paharele cu vin cu gazdele lor, astfel ca stropii continutului ajungeau in paharul celuilalt. Se asigurau astfel ca bautura nu a fost otravita. De aici traditia de a ciocni paharele.
11. Consumul a doua pahare de vin echivaleaza cu privarea organismului de somn timp de 17 ore.
12. Un vin racit este mai putin dulce.
13. Cea mai mare colectie din lume de vin de calitate se afla intr-o pivinita din Milestii Mici, Republica Moldova, unde sunt depozitate peste 1,5 milioane de sticle de vin.
14. In lume exista aproximativ 10 000 de soiuri diferite de struguri de vin, dar cel mai cultivat este soiul Chardonnay.
15. Sticlele de vin cu dop din pluta nu se depoziteaza niciodata vertical, ci orizontal, pentru a mentine dopul umed, astfel incat sa nu se usuce si sa ramana aer in sticla.
16. Femeilor din antichitate le era interzis sa bea vin. Daca erau prinse, sotilor le era permis sa divorteze sau sa le pedepseasca.
17. Expresia latina "in vino veritas" ii este atribuita lui Alceu, un poet grec; aparent, in vremurile sale, cei care erau suspecti de diverse ilegalitati erau fortati sa bea cantitati mari de vin puternic pentru a se obtine adevarul de la ei.
18. Portugalia produce proape 50% din dopurile de pluta folosite pentru sigilarea sticlelor de vin.
19. Cu cat este mai vechi, vinul alb se inchide la culoare, iar vinul rosu capata o culoare mai deschisa.
20. Cuvantul "vin" este mentionat in biblie de 521 de ori.
http://sevedetot.ro/bendeac-textul-care-merita-share-sa-fie-citit-de-tot-internetul/http://www.timpurigrele.ro/2018/07/tren-nazist-cu-comori-de-arta-si-aur.html
Post Merge: 03 August 2018, 08:43
Ştiaţi cã ...01. filmul „Avatar” este realizat după cartea omonimă scrisă de Lorin Fortuna acum vreo 8 ani ?
02. numele „Wendy” a fost „făcut” special pentru cartea "Peter Pan" ?
03. cercetările indică faptul că ţânţarii sunt mai mult atraşi de persoanele care tocmai au mâncat banane ?
04. sughiţul trece dacă vă ţineţi mîinile în apă foarte rece sau dacă vă presaţi puternic lobul urechilor cu unghia ?
05. o pisică în casă înseamnă scăderea tensiunii arteriale şi - ca urmare - a riscurilor unei boli cardiace ?
06. ursul polar este cel mai mare animal de pradă de pe uscat, avand şi 700 kg (masculii), la o înalţime de 1.80 metri şi 3 metri in lungime !!! (?)
07. un melc poate să doarmă fără întrerupere timp de 3 ani şi să nu moară de foame ?
08. în Los Angeles există mai puţine persoane decât automobile ?
09. propoziţia : "The quick brown fox jumps over the lazy dog" foloseşte fiecare literă a alfabetului ?
10. o persoană obişnuită este cu circa 6 [mm] mai „lungã” / înaltă pe timp de noapte ?
11. cămilele au trei seturi de pleoape ?
12. liliecii întotdeauna vor zbura către stânga când vor ieşi dintr-o peşteră ?
13. un strănut iese din gură cu o viteza de peste 965 km/h ?
14. TYPEWRITER este cel mai lung cuvânt care poate fi scris folosind doar literele de pe un rând al tastaturii de calculator ?
15. prima metodã de contracepţie a fost folosirea excrementelor de crocodil, de către egipteni in anul 2000 i.Hr ?
16. o femeie din Arabia Saudita poate obţine un divorţ dacă soţul ei nu îi oferă cafea ?
17. femeile sunt cele care în 70% din cazuri introduc acţiunea de divorţ ?
18. inima creveţilor este localizată în cap ?
19. bobul de strugure este o mică bombă dacă îl pui în cuptorul cu microunde ?
20. creierul omului de Neanderthal era mai mare decât al nostru ?
21. chiar în acestă secundă, 50% dintre şoferi depăsesc limita de viteză ?
22. un cameleon orb, este perfect capabil să-şi schimbe culoarea în concordanţă cu mediul înconjurător ?
23. crocodilii înghit pietre, ca să capete greutate şi să se scufunde mai adânc ?
24. benzile desenate cu „Donald Duck” au fost interzise în Finlanda pentru că personajul nu purta pantaloni ?
25. plămânul drept primeşte mai mult aer decât cel stâng ?
26. mangustele sunt imune la veninul şerpilor ?
27. sunetul paşilor lui E. T. a fost făcut de cineva care îşi freca mîinile în jeleu ?
28. este imposibil sã strănuţi cu ochii deschişi ?
29. majoritatea maşinilor americane claxonează în nota „La” ?
30. „populaţia” de găini, la nivel mondial, este aproape egală cu cea a oamenilor ?
31. delfinii dorm cu un ochi deschis ?
32. de fiecare dată când Beethoven se aşeza să compună muzică, îşi turna apă cu gheaţă pe cap ?
33. limba balenei albastre cântăreşte mai mult decât un elefant ?
34. un bărbat obişnuit mănâncă în jur de 50 de tone de alimente de-a lungul vieţii pentru a-si menţine o greutate de 80 de kg ?
35. în 75% din familiile americane, femeile administrează banii şi plătesc taxele ?
36. definiţia marketing-ului este reactualizată o dată la 5 ani ?
37. cel mai mare ochi este cel al caracatiţei ? ... Diametrul ajunge la 30 ÷ 40 cm.
38. baobabul, care creşte în savanele africane, poate trăi şi până la 5.000 de ani ?
39. Indira Ghandi a fost fiica a unui prim ministru, mamã a unui prim ministru şi, ea insăşi prim ministru ?
40. în Parlamentul britanic, care numãrã 650 de membri, sunt doar 400 de locuri ? ... Cine întârzie, trebuie sã stea in picioare !!!
41. jocul de cărţi a fost inventat de chinezi in 1120 ?
42. o maimuţă a fost odată judecată şi condamnată pentru că fumase o ţigară în South Bend, statul Indiana ?
43. în statul american Kansas este ilegal să prinzi un peşte cu mãinile goale ?
44. pentru a putea citi hărţi, trebuie să ai ceea ce se numeşte "abilitate spaţială", pe care majoritatea bărbaţilor o au bine dezvoltată spre deosebire de femei ?
45. femeile rostesc 8.000 ÷ 9.000 de cuvinte pe zi, iar un bărbat obişnuit între 2.000 şi 4.000 de cuvinte pe zi ?
46. unele paste de dinţi conţin antigel si, majoritatea sunt toxice ?
47. există mai multe păsări flamingo de plastic decât adevărate ?
48. cea mai înaltă cascadă din lume este „Cascada Angel” din Venezuela ?
49. numele insulelor Canare din Oceanul Pacific are legătură cu cãţeii şi nu cu ... canarii ? ... Numele latin este INSULARIA CANARIA care înseamană INSULA CÃŢEILOR.
50. ţânţarii au dinţi ?
51. albinele pot fi folosite pentru a detecta minele terestre ?
52. cel mai rece loc permanent locuit este localitatea Oimeacov (Rusia), pe valea fluviului Indighirka, unde s-a înregistrat, în februarie 1964, temperatura minimă absolută de „minus 71.10” grade Celsius ?
53. deşertul unde s-a înregistrat cea mai lungă perioadă secetoasă este Atacama, unde ploaia a revenit după 400 ani ?
54. Neil Amstrong a pãşit pe lună cu piciorul stâng ? ... CE GLUMÃ !!!
55. să mănânci cu furculiţa era odinioară considerat a fi scandalos ?
56. cea mai întrebuinţată legumă din lume este ceapa ?
57. şerveţelele nazale au fost iniţial făcute ca bandaje în Primul Război Mondial ?
58. mai mult de 10.000 de păsări mor în fiecare an strivindu-se de geamurile clădirilor ?
59. bricheta a fost inventată înaintea chibriturilor ?
60. în fiecare minut, Pământul este lovit de 6.000 de fulgere ?
61. la naştere, crevetele este mascul, apoi, pe măsură ce creşte, devine femelă ?
62. elefantul este singurul animal cu 4 genunchi, şi toţi urşii polari sunt stângaci ?
63. în anul 2020, bolile mintale vor reprezenta a doua cauză de deces ? ... Acest lucru se arată într-un raport al OMS : din cauza poluãrii, alimentaţiei chimizate şi a mutaţiilor genetice la plante.
64. în iarna anului 1932 a fost atît de frig încât cascada Niagara a îngheţat complet ?
65. 70% din oameni se tem mai mult de păianjeni decât de moarte ?
66. cea mai lungă întrerupere de program de televiziune a avut loc în Anglia, când BBC a întrerupt difuzarea unui film cu Mickey Mouse pentru a anunţa începerea celui de-al doilea Razboi Mondial ? ... După 6 ani, filmul a fost reluat exact de unde a fost întrerupt.
67. dinţii rozătoarelor nu se opresc niciodată din creştere ?
68. 111,111,111 x 111,111,111= 12,345,678,987,654,321 ?
69. fructele culese în orele de dimineaţă sau de searã sunt mult mai gustoase decât cele culese la amiază ?
70. perlele se topesc în oţet ?
71. lui Walt Disney îi era frică de şoareci ?
72. primul produs ce a avut cod de bare a fost guma „Wrigley's” ?
73. Montpellier - Vermont este singura capitală de stat american fără vreun „McDonald's” ?
74. blugii „Levi's” pot fi cumpãrăţi la automatele din staţiile de metrou din Paris şi cã aceastã companie a finanţat partidul comunist în USA ?
75. New York este singurul oraş din Statele Unite unde mai mult de jumătate din populaţie nu deţine o maşină ?
76. numele renilor lui Moş Crăciun sunt : Rudolph, Dasher, Dancer, Prancer, Vixen, Comet, Cupid, Donder şi Blitzen ?
77. pomii de Crăciun erau odinioară împodobiţi cu spumă de săpun ?
78. măcăitul unei raţe nu produce ecou, şi nimeni nu ştie de ce ?
79. caii comunică între ei folosind peste 100 de sunete ?
80. broasca ţestoasă din specia „Testudo Radiata” trãieşte peste 200 ani ?
81. celulele moarte ale pielii constituie aproape 60% din praful pe care îl ştergem de pe „tel. mobile” ?
82. un studiu asupra a 200.000 struţi timp de mai bine de 80 ani, nu arată nici un caz unde s-ar fi văzut vreun struţ cu capul ascuns în nisip ?
83. pleoapele crocodilului sunt transparente, astfel încât atunci când se scufundă poate vedea prin apă ?
84. cangurul este singurul animal care nu poate merge cu spatele ?
85. “Triunghiul lui Pascal” îşi are rădăcinile în China anului 1200 când Jia Xien a realizat primele studii de acest gen ?
86. Leonardo da Vinci a anticipat încă din anul 1491 construirea ceasului cu pendulă ? ... Acesta a fost conceput două sute de ani mai târziu, în anul 1656, de catre matematicianul german Christiaan Huygens.
87. "sinus" şi "cosinus" au fost termeni introduşi în limba română în 1820 de către omul de cultură român Gheorghe Lazăr ?
88. o placinta se poate tăia în 8 bucăţi din 3 mişcari ?
89. papagalii sunt unele dintre cele mai inteligente specii de păsări de pe glob ?
90. Munţii Carpaţi găzduiesc cele mai mari populaţii de lupi, urşi bruni şi lincşi din Europa ?
91. denumirea de "hamster" provine din limba germană, cuvântul "Hamstern" care înseamnă "a face provizii/a aduna" ?
92. totuşi, căscatul hipopotamului nu este un semn de adormire sau plictiseală ci este de fapt un gest de ameninţare ?
93. a existat o specie de cal care avea mărimea unei pisici de casă ?
94. în munţii Gara-Taz ( Kazahastan), într-o peşteră care se află la 160 de metri adâncime, a fost gasită o neobişnuită pădurice de brazi ?
95. dacă ai călători de la un cap la altul al galaxiei noastre - Calea Lactee - cu viteza luminii, ţi-ar trebui 100.000 ani ?
96. simţul de miros al unei furnici este la fel de puternic ca al unui cîine ?
97. scaunul electric a fost inventat de un dentist ?
98. Ştiaţi cã ... amprentele urşilor koala nu se pot distinge de cele umane şi pot fi confundate la locul unei crime ?
99. întregul nume al Los Angeles este : El Pueblo de Nuestra Senora la Reina de Los Angeles de Porciuncula ?
100. inima unei balene albastre bate doar de nouă ori pe minut ?
101. cel mai vechi dicţionar cunoscut datează din anul 600 i.Hr ? ... A fost găsit în Mesopotamia şi este scris în limba akadianã, limba folosită de babilonieni.
102. s-au înregistrat păsări de pradă care zboară la altitudini mai mari decât Everestul (8.848 m) ?
103. Prima floare fosilă a fost descoperită în Colorado în anul 1953 si are o vechime de 65 milioane de ani ? ... Este o plantă înrudită cu ananasul si numita puya.
104. cea mai zgomotoasă insectă este greierele African, ale cărui sunete depăşesc 100 de decibeli ?
106. prima femeie din Europa care a fumat a fost regina Caterina de Medicis, pentru că a fost convinsă de astrologi şi prezicători că tutunul îi va revigora tenul ?
107. savanţii ruşi au descoperit, în Siberia, o salamandră cuprinsă într-o platoşă de gheaţă în urmă cu 70 de ani (?) care, după topirea gheţii, a revenit la viaţă ?
108. fiecare persoană are o amprentă unică a limbii, aşa cum sunt şi cele ale degetelor ?
109. feniletilamina produce o uşoară stare de visare şi este produsă de către creier în momentul în care doi oameni sunt indrăgostiţi, iar aceeaşi substanţă se gaseşte şi în ciocolata ?
110. există o specie de muscă, Cephenomia, al cărei zbor depaseşte viteza sunetului, atingând 1.300 de km/h ?
112. hipopotamii au ucis mai mulţi oameni decât orice alt animal prãdãtor ?
114. alunele constituie unul dintre ingredientele dinamitei ?
115. în 1987, American Airlines a economisit 40.000 $ eliminând câte o măslină din fiecare salată servită celor care cãlãtoreau la business class ?
117. creşterea creierului se opreşte în jurul varstei de 15 ani ?
118. întamplările cele mai frecvente în vise sunt ... căderile ? ... Ele aratã eşecurile repetate în desfăşurarea unor acţiuni; activitãţi legate de locul de muncă sau de şcoală; experienţele sexuale; persoana care doarme se visează ca fiind urmãrită sau atacată de cineva.
120. atunci când ne lovim într-un anume loc din zona cotului resimţim o durere acută ? ... Aceasta din cauza faptului că pe aici trece nervul cubital, poziţionat de-a lungul osului humerus. Se consideră că aceasta ar fi o scurtă formă de paralizie.
121. organismul caracatiţei este dotat cu 3 inimi ? ... Primele 2 se ocupa exlusiv de circulatia sângelui exclusiv la branhii. Cea de-a treia are rolul de a pompa sânge în întreg corpul animalului.
122. prima cernealã a fost preparatã din pigmentul produs de caracatiţã ?
https://www.filmedocumentare.com/stapanii-banilor/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+FilmeDocumentareOnline+%28FilmeDocumentare.com%29&utm_content=Yahoo%21+Mailhttps://incredibilia.ro/istoria-magiei/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+IncredibiliaNewsletter+%28Incredibilia.ro+-+RSS+Newsletter%29&utm_content=Yahoo%21+Mail