Cum ieși din Lepșa, spre Greșu, pe dreapta, te împiedici de pizzeria Amici Miei.
Pe la începutul anilor 2000, cînd de-abia o deschisese italianul, am mîncat acolo o ciorba de fasole cu afumătură, servită în coajă de pâine, care a rămas pentru mine un fel de etalon.
De abia ieri le-am călcat pragul din nou și am ales "meniul drumețului", adică ciorbă de burtă, mici, cafea.
Foarte-foarte bună zama din ciorbă, numai că "flaușații" fură cam puțintei.
Micii, în schimb, dezastru. C-au fost prea sărați, poate nu ar fi vina bucătăriei, dar să vină la masă abia perpeliți și de-a dreptul cruzi.. bleah.
Espresso-ul însă a fost fabulos.
3 stele din 5, doar așa din nostalgie și cu maximă îngăduință.