Te-ai uitat la Dune II și ai fost cu rezistența fremenilor și contra stabilității promise de Casa Harkonnen.
Ai urmărit tot Star Wars și ai fost mereu de partea opoziției conspiraționiste care lupta cu ordinea imperială.
Ai ținut cu Gaița Zeflemitoare și cu echipa sa de campioni din Jocurile Foamei, care au declanșat conspirationist și extremist revolta contra Capitoliului, a soldaților Pacificării în uniforme albe și a președintelui Snow.
În Divergent ai ținut cu revoluționarii care s-au opus sistemului de caste care organiza un oribil apartheid pe criterii de înclinații ale emoționalității, caste induse chimic prin injectarea repetitivă a unui ser experimental.
Ai fost cu Braveheart, iar nu cu perfidul Albion.
Dar în viața reală ești cu statul îmbârligat la maxim cu corporațiile.
Încă ești cu cel care :
-îți pune mască pe figură, plastic și urme de chimicale cancerigene în mâncare,
-îți injectează ser de manipulare genetică în sânge,
-îți pune limită de codoi în respirație, restricții de căldură, electricitate în casă,
-te umple de taxe și impozite pe care trebuie să le achiți sub amenințarea armei organului de la fisc,
-permite dobânzi pe care trebuie să le achiți sub amenințarea evacuării din case,
-îți livrează zi de zi, pas cu pas, tristețe, sărăcie, lipsă de sens al vieții indusă digital, ca să fii cât mai depresiv și sătul de viață,
-le face mereu cadouri fiscale, le conferă mereu rente și privilegii neo-feudale, le pune mereu la picioare legi cu dedicație corporațiilor străine, în dauna și spre nenorocirea ta.
Ești pentru “filosofia” de viață amară care spune că lumea asta ar fi mai ordonată dacă toată lumea ar respecta toate regulile. Trebuie să îți semnalizezi virtutea, așa ți s-a zis.
Ești pentru ordinea care i-ar conveni chiar și lui Sauron, dar aplauzi diversitatea celor 3473,4 genuri (că așa te sfătuiește Saruman) și ești de acord cu dispariția granițelor și amestecarea sensului cuvintelor, ca să fie clar că ești un mândru supus al elitelor galactice. Aplauzi cultura anulării, că așa ți s-a impus.
Și ești, desigur, aplaudac al stabilității. Că așa te-ai convins tu ascultând vorbele mieroase ale vulpii cu covrigi de Buzău în coadă: curaj găină, că te tai.
Dar poate că meriți soarta găinii de vreme ce sesizezi vulpea doar în filmele de la holiud, iar nu și în cotețul tău.

Europa vrea la razboi cu epave

de Dan Pavel

Pe fondul entuziasmului spitalicesc al lui Napoleon Starmer și Macron Bonaparte, trebuie să fac o constatare. Britania cea Mare are 62 de nave, din care doar 25 sunt nave capabile de luptă, DAR are 40 de amirali. Patruzeci, mânca-i-ar nenea! Marea Britanie are mai mulți amirali de rang înalt decât nave de luptă. Personalul marinei regale este estimat undeva la 32.200 de persoane, incluzând rezerviștii. Englezii au 2 portavioane, 6 distrugătoare, 8 fregate, 5 submarine de atac și 4 balistice nucleare, dar vreo două sunt în șantier.

Situația este similară în Franța unde nu se știe numărul exact de amirali, dar se estimează tot în jur de 40. Numărul de nave active capabile de luptă este tot cam pe acolo: 1 portavion, 11 distrugătoare, 11 fregate, 10 submarine, din care vreo două sunt în șantier. Nava și amiralul. Marina franceză se bucură de 37.000 de suflete, activi și rezerviști, plus vreo 7000 de civili în roluri administrative. Navele anti-mină, fluviale, de suport, cercetare și transport militar nu le pun la socoteală pentru că nu poți organiza o linie ofensivă sau o blocadă împotriva flotei rusești cu astfel de nave.

Rusia pune pe tablă 290 de nave de luptă, excluzându-le pe cele din clasele menționate anterior. Cu toate ar ajunge pe la 370. Personalul numără 160.000 de marinari activi, fără rezerviști. Mai are în jur de 5000 de marinari activi în operațiuni de cercetare și salvare, apoi vreo 8000 de rezerviști. Rusia e în plină campanie de recrutare și pregătire de când a început scandalul, așa că numărul ar putea crește semnificativ și repede. Rusia e bandă rulantă de militari, din 2022 încoace, pentru că-i panica mare de război pe mai multe fronturi.

Marina rusă are un portavion neoperațional, aflat în modernizare, și încă unul în stadiul de proiect care nu se pune. Nava Amiral Kuznetsov a avut probleme semnificative de la bun început așa că nu o putem pune pe tabla de joc nici în 2025. Rusia are 4 crucișătoare, 10 distrugătoare, 12 fregate, 83 de corvete, 58 de nave de desant incluzând portelicoptere, 123 nave de patrulare sub diverse prezentări, 12 submarine balistice nucleare, 12 submarine nucleare cu rachete de croazieră, 14 submarine nucleare de atac, 17 submarine diesel de atac, 8 submarine pentru proiecte speciale. Marina rusă mai are în jur de 50 de nave de război în diferite stadii de finalizare. Urma să le recepționeze la sfârșitul lui 2024, dar mă îndoiesc că șantierele le-au livrat pe toate la cheie.

Statele Unite dețin aproximativ 296 de nave capabile de luptă, excluzând navele de litoral, auxiliare și de transport: 11 portavioane, 9 nave de asalt, 2 nave de comandă, 9 crucișătoare, 74 distrugătoare, 3 fregate, 26 de corvete, 3 baze expediționare amfibii, 14 submarine balistice nucleare, 4 submarine nucleare cu rachete de croazieră, 50 de submarine nucleare de atac. Exclud aici și docurile amfibii de care americanii au nevoie pentru suport în teatrele navale de operațiuni.

Discrepanța între varietatea navelor rusești și structura ceva mai ”monolitică” a marinei americane este reprezentată de faptul că rușii joacă mai mult defensiv, aproape de casă, iar SUA joacă mult în deplasare. Are nevoie de nave de cursă lungă, de baze mobile cu armament variat, mult și greu. De aici numărul mare de portavioane și distrugătoare. Rușii nu depind de portavioane pentru că luptele lor sunt mereu aproape de casă. Filosofia americană de proiecție a forței brute pe partea cealaltă a planetei este inutilă și prohibitiv de costisitoare pentru ruși.

Țin să precizez că pacientul Ilie Bolovan, divizia Rudotel din USR și creatorul de conținut umoristic Marcel Ciolacu halucinează rolul României în Marea Neagră. Încearcă să-și amâne injecția cu care intră doctorii pe ușa salonului de psihiatrie. Cu trei fregate, patru corvete și trei purtătoare de rachete, Forțele Navale Române nu pot acoperi nici patrula de litoral, d-apoi o confruntare cu Flota Mării Negre a Rusiei. Navele românești sunt după cum urmează: Fregatele Maria și Regele Ferdinand construite de britanici în anii 80. Nu au fost modernizate semnificativ de atunci. A treia fregată este Mărășești, 1986, retrogradată de la distrugător (fostul distrugător Muntenia).

Fregata Mărășești este dotată cu armament vechi și cu un sistem de management de luptă uzat moral și fizic. Poate fi folosită mai mult ca centru strategic de comunicații decât ca navă de luptă. De altfel niciuna dintre navele românești nu este dotată cu contramăsuri eficiente împotriva armamentului modern cu rază medie și lungă. O salvă de 16 Oniks-uri amestecate cu Granit-uri de ultimă generație este suficientă ca flota română să devină complex imobiliar pentru peștii din Marea Neagră. Navele românești nici nu le văd venind pe sub radar, d-apoi să le poată combate simultan din două direcții.

Mai avem două torpiloare VTM 202 și 204. Apoi avem patru corvete bătrâne: Amiral Petre Bărbuneanu construită în 1983, Viceamiral Eugen Roșca 1986, Contraamiral Eustațiu Sebastian 1983 și Contraamiral Horia Macellariu 1996. Găsiți poze pe net din care puteți observa starea lor generală și o parte din armamentul aflat în dotare. Mai interesante ar fi catargele de comunicații și echipamentele radar ce trădează dispozitive de captură, bruiaj, contramăsuri și soluții de tragere destul de vechi.

Mai avem vreo două nave vânătoare de mină, tot la mâna a doua, din care doar una este activă: Sublocotenent Ion Ghițulescu, fost HMS Blyth în marina britanică. Nu știu situația celeilalte nave din cadrul contractului, dacă a fost livrată, dacă plutește cu vârful în sus sau nu. Ar mai fi 3 nave monitor, 5 vedete blindate și vreo 12 nave fluviale care nu fac o ceapă degerată în Marea Neagră. Alea sunt pentru dat la știucă moscovită pe malul Dunării, în caz de ceva. Nicidecum pentru combătut flota rusă pe mare.

Să nu uităm de marele submarin Delfinul care a fost tras la cheu prin 1995. dacă îmi aduc bine aminte, pentru că avea acumulatorii complet epuizați și alte probleme de mentenanță. Delfinul este un submarin clasa Kilo, un diesel-electric de vânătoare livrat în 1985 de către șantierul 112 Gorki, din URSS. Submarinele Kilo modernizate sunt active și destul de performante chiar și în ziua de azi, dar am îndoieli că Delfinul mai merită sau mai poate fi modernizat corespunzător. Am dubii că rușii ne-ar livra tehnologie compatibilă cu platforma Kilo, doar ca să o tragem împotriva lor mai târziu. Cred că putem concluziona liniștiți că Delfinul va zbura înainte să se mai scufunde vreodată.

Așadar, eu zic să ne potolim cu antiamericanismul. Nu există Coaliția Celor Dornici. Vorbim despre birocrații europene divorțate de realitate care conduc rugină vopsită. Aici avem mai mulți comandanți decât armament. Suntem nava și amiralul. Câte un amiral pentru fiecare 800 de marinari mai exact. Plus mii de alți lorzi, generalisimi, super-comandori, Femeia Fantastică, Omul Furnică, și alți mega-trepăduși europeni care abia așteaptă pensia specială. Europa are mai mulți generali decât tancuri. Aproximativ trei generali pentru fiecare tanc activ din UE (5000 de bucăți estimate în 2024). Ai putea alcătui echipajele de tanchiști numai din grade de la colonel în sus.

Și dacă ar băga toți banii din uniune în armament, nu poate construi nimeni tot arsenalul necesar până în 2030, așa cum trâmbițează Ursula. Până acum trebuia să fie gata ecologizarea până în 2030. Acum trebuie să fie gata militarizarea până-n 2030. Hotărâți-vă, plm, că dăm faliment! Este fizic imposibil. Toate șantierele navale și uzinele ar trebui să lucreze în trei schimburi începând de mâine. Recrutările forțate ar fi inevitabile, la fel ca și falimentarea oricărui proiect social din UE. Asta presupunând că rușii sunt orbi și proști, că nu văd ce facem, că nu investesc masiv în apărare și nu se aliază cu China, India și Iranul ca să poată supraviețui.

Armata europeană este un proiect pentru găinile din curtea MApN. Trebuia făcut în 2005 ca să fie gata azi. Rusia este într-o poziție defensivă excelentă. În ofensivă... nu are de ce să atace. Nu are nici personalul, bugetul sau logistica necesară pentru o astfel de invazie de desen animat asupra Europei. Nu a schițat niciun gest politic sau militar că și-ar dori scandal cu UE. Ba dimpotrivă. Europa insistă aiurea pe scandal. Mai rău de-atât, halucinează divorțul de SUA.

Armatele europene sunt pline de pișcotari care n-au văzut scandal decât pe caviarul din bufetul ministerelor. Parlamentele duduie de boșorogi care moțăie în scutece pe titlurile nobiliare inventate. Ne supraestimăm grav. Specialitatea noastră era să bombardăm Toyote prin Africa și văduve afgane care nu pot răspunde decât arătând ”muie” înspre dronă. S-au umflat pișcoturile în europeni și scuipă înspre Statele Unite pentru că asta fac colesterolul și senilitatea din bugetarii de rang înalt. Eu zic că tot calea diplomației internaționale este mai bună. Mi-e că ne scufundă ăștia rățușca de plastic și iar pun tefeliștii botic. Eu unul nu-i văd pe fanii lui Mîndruță plecând pe front. Se vor baza tot pe troglodiții ca noi și pe maneliștii care nu le plac.

GOLĂNIA CA POLITICĂ DE STAT / Adrian Onciu

O panică instituțională nemaivăzută s-a iscat imediat ce sentința judecătorului Alexandru Vasile a fost dată publicității. Generali, politicieni și cozi de topor din mass-media s-au activat ca la un semn, cu scopul de a distruge ”din fașă” încercarea unor români de a restaura democrația în urma loviturii de stat din 6 decembrie.

Un întreg mecanism a început să funcționeze la turație maximă: jurnalistul Tapalagă a găsit-o instant pe judecătoarea pensionată care a pus umărul la tentativa de puci; magistrații de la CSM s-au autosesizat și au trimis Inspecția Judiciară de urgență la Ploiești, pentru a-l constrânge pe Alexandru Vasile să semneze motivarea sentinței cu pistolul la tâmplă; politicieni de calibru, ca Alina Gorghiu, dar și menestreli ai puterii globaliste, ca CT Popescu, au solicitat excluderea din magistratură a judecătorului Vasile; foști șefi ai CCR și buni colaboratori ai Sistemului, de teapa lui Zegrean sau Toader, au înfierat decizia Curții de Apel; însuși Ministrul Justiției, pesedistul Radu Marinescu, s-a trezit să invalideze verbal soluția provizorie a Justiției, intrând cu bocancii plini de glod într-o zonă teoretic independentă de mediul politic; BEC a decis, de la sine putere, că ”nu intră în calcul” suspendarea alegerilor din 4 mai drept consecință a sentinței de la Ploiești; șeful CCR, Marian Enache, a depus imediat contestație la Curtea Supremă. Și așa mai departe. 

Stupoarea, agitația și spaima se puteau citi lesne pe fețele puciștilor. Problema trebuia rezolvată cu viteza luminii, indiferent de respectarea sau nu a procedurilor ce însoțesc un astfel de proces de revizuire a unei sentințe.

Călcând în picioare legea, autorii loviturii de stat au reușit o performanță demnă de Justiția lui Kim Jong-un. În mai puțin de 24 de ore, sentința judecătorului Vasile a fost desființată și aruncată la coș. Motivația Curții Supreme nu a vizat fondul problemei (anume încălcarea gravă a legislației de către CCR), ci a mizat pe faptul că Justiția nu are pârghiile legale de a interveni peste deciziile Curții Constituționale. De altfel, toate abuzurile celor nouă așa-ziși judecători de la CCR au fost impecabil subliniate în motivarea de 20 de pagini a lui Alexandru Vasile.

Sistemul mafiot al guvernării Ciolacu-Bolojan a prins în aer grenada juridică lansată de magistratul ploieștean și a dezamorsat-o în timp record. Încălcând, iarăși, prevederile legale.

Ironia este că această grabă demențială contrastează dureros cu ritmul obișnuit al justiției. Dosare care trenează decenii întregi, corupți care scapă din lipsă de celeritate, drepturi încălcate din lipsă de timp – toate par a fi probleme minore când sistemul decide că ceva e cu adevărat urgent. Ca de pildă să aperi lovitura de stat a CCR din 6 decembrie.

Orice fisură în armura sistemului devine un pericol. Un judecător care îndrăznește să gândească în afara cutiei și o decizie care sfidează sacrosancta autoritate a CCR au fost ingredientele unui haos ce nu putea fi tolerat. Așa că securiștii din Justiție și din instituțiile de forță au apăsat pedala de accelerație, dând un exemplu clar: nu vă jucați cu noi, că vă rezolvăm înainte să apucați să clipiți.

Într-o țară în care justiția se mișcă adesea cu viteza unui melc reumatic, iată că Înalta Curte a decis să ne uimească pe toți, oferindu-ne un spectacol de eficiență numai bun de Cartea Recordurilor. În mai puțin de 24 de ore de la decizia curajosului judecător Alexandru Vasile, marionetele Curții Supreme au tranșat cazul cu o rapiditate care l-ar face și pe Speedy Gonzales să pălească de invidie.

În timp ce autoritățile se laudă cu ”stabilitatea” sistemului, fiecare abuz nou sapă și mai adânc la temelia democrației. Judecarea în timp record a sentinței de la Ploiești este ca un plasture pus pe o rană deschisă. Nu vindecă, dar ascunde puroiul pentru o vreme. Guvernanții, în acest dans al abuzurilor, ne transmit un mesaj clar: ”Cetățeni, dormiți liniștiți, CCR veghează, iar noi vom înăbuși rapid orice tentativă de a cere socoteală!”

Atentie la cap!