PS: ia, sa va vaz, care ati prins 1990-ul si care inca erati la mamica pe vremea aia?
Eu recunosc că nici nu eram născut.
Dar ce m-a frapat din copilărie e că de ce fermierii, profesorii, medicii, taximetristii, transportatorii, studenții, minerii, polițiștii au răbdat 35 ani? Vedeam din 1999-2000, când aveam 6 ani, că românii erau săraci, o duceau rău chiar dacă munceau din greu, și mi se spunea de revoluția împotriva comunismului din 1989 că a fost cauzată din motive precum stat la coadă, cenzură la TV, foamete și raționalizare.
Bun, și dacă atunci eram democrație, dar lipsurile erau la fel de mari din cauza veniturilor foarte mici, este corupție, este cenzură la greu, faci foamea dacă ești muncitor cinstit și m-a bulversat încă de atunci de ce românii nu au mai pus de încă o revoluție. De ce nu au ieșit în stradă dacă disperarea e atât de mare? De ce ne place să suferim? Suntem sado-masochiști?
Ai motive pentru care merită să ieși în stradă la fel ca în 1989.
Cu proteste așa zise „spontane” organizate de sindicate sau de ONG-uri, confiscate de Secu așadar, nu rezolvi nimic.
Vorba aia, francezii au trebuit să treacă prin
trei revoluții franceze și să schimbe cinci republici până să ajungă la un trai cât de cât decent, până să fie cât de cât mulțumiți și să aibă o clasă politică cât de cât mai grijulie față de nevoile populației. Noi românii, în mod clar, nu suntem mulțumiți și nu am fost deloc mulțumiți în ultimii 35 ani și nu avem o clasă politică. Ce am avut noi în ultimii 35 ani nu a fost o clasă politică. Au fost camarile specifice unui sistem oligarhic ca-n
RUSIA post-sovietică. Că ne place sau nu, ăștia suntem,
o Rusie mai mică și mai liberă, aderată la UE și NATO.
Și cred că sunt mai multe șanse să prindem o a șasea republică franceză în următorul deceniu decât să mai fie vreo revoluție în România. O revoluție împotriva corupției!
Dar parcă abia acum descoperim democrația (deși am mai avut-o în perioada monarhiei, cam 60 ani), și nu prea e o scuză în epoca internetului și a globalizării. Francezii și americanii s-au descurcat mult mai bine în primele lor trei decenii de democrație când nici nu exista electricitate, automobile, iar ziarele erau încă principalele surse de informare.