Războiul în formatul actual o să mai dureze maxim 5 ani cu Kamala președinte, până prin 2029-2031, cu mult stres, cu Rusia obținând și mai multe teritorii, dar și cu mai multe pierderi. Dar cel puțin NATO ar fi mai puternic și mai bine pregătit militar, iar Rusia ar fi în pragul falimentului și regimul putinist prăbușit. S-ar ajunge la un secol de război civil în Rusia, ceea ce ar reprezenta o amenințare constantă pentru Europa. Nu o să avem liniște deloc fiindcă nu o să ne confruntăm cu o Rusie nucleară, ci cu mai multe Rusii nucleare! Se va ajunge și la armata obligatorie până la urmă.
Măcar China o să aibă mai puțin tupeu să atace Taiwan, Coreea de Nord pe Coreea de Sud și Iran pe Israel.
Cu NATO pe poziția de atac, le-ar fi mai greu băieților răi să mai deschidă încă un front în plus. Este deja dezastru total cu războaiele actuale duse în Ucraina, Gaza și Marea Roșie care afectează comerțul global. Un război în Pacific în circumstanțele actuale ar însemna sfârșitul oricărei perspective de supremație chineză.
Dacă câștigă Trump, atunci e nasol că ar putea începe un WW3 sau un război asimetric de anvergură la frontiere.
Dacă Occidentul pică în plasa negocierilor în 2025 cu Trump la Casa Albă, în maxim 2-3 ani o să fim bombardați, iar regiunile cu minorități ruse ale țărilor baltice, Poloniei și Finlandei ar putea fi invadate de orci. Și atunci chiar e posibil ca Rusia să anexeze câte ceva cu China care va intra în horă să anexeze Taiwanul, Iranul pe Israel și Coreea de Nord atacând Coreea de Sud.
NATO ar fi mult mai slab pregătit dacă se ajunge la negocieri și abandonează Ucraina, renunțând la înarmare, întărirea sistemului de apărare și producția de armament.
Ăia 2-3 ani de pace și liniște o să ne coste enorm.
Și nu știu dacă Trump va interveni să ne ajute sau ne va abandona, iar dacă va interveni, mi-e că se va ajunge direct la nucleare. Cu Trump, totul e imprevizibil.
Chiar și dacă ar reuși prin minune să negocieze pentru a avea pacea mondială pentru 4 ani, după 2030 ce o să se întâmple, cu China, Rusa, Iran și Coreea de Nord mult mai puternice? Atunci, chiar va exista risc real de WW3 și China ar putea să câștige.